Cauți Cazare?

Cele mai frumoase porturi de agrement ale lumii

porturile lumii

Toate țările cu ieșire la mare sau ocean cunosc plăcerea deosebită de a petrece timpul liber la malul mării, fără neapărat să fie nevoie de mers la plajă, pentru că noi, în firea noastră umană, suntem complet diferiți unul de altul și există persoane cărora le place peisajul, dar nu statul la plajă. Așa că pentru aceste persoane, ideea de un port frumos amenajat în care își pot petrece zilele libere poate fi o idee salvatoare. Noi ne gândim la toți cititorii noștri și încercăm să acoperim subiecte variate, pentru a cuprinde o gamă cât mai largă a gusturilor cititorilor, așa că acest articol este dedicat celor mai frumoase porturi de agrement din lume.

Sydney Harbor din Australia

Alcătuit din trei segmente de dimensiuni diferite, Sydney Harbor este cunoscut, în special, pentru cel de-al treilea segment, cu numele de Port Jackson. Acest segment este cel mai mare dintre toate, întinzându-se până la Parramatta și atrăgând vizitatori din toată lumea. Celelalte două segmente, cunoscute după denumirile de North Harbor și Middle Harbor, sunt și ele extraordinar de frumoase, însă eclipsate de frumusețea portului Jackson. Acest port este bine cunoscut și pentru nenumăratele insulițe din jurul său, printre care Fort Denison, Cockatoo Island și Shark Island. Pe partea de uscat a portului, acesta este înfrumusețat de mici străduțe întortocheate, de poduri frumoase și de tunele.

Portul Victoria din Hong Kong

Una din atracțiile de bază ale Hong Kong-ului este extraordinarul port Victoria, care este renumit printre localnici și vizitatori prin peisajele sale de poveste. Pentru sportivi, varianta ideală de a se bucura de vederile acestui port este de la înălțimea vârfului Victoria, iar pentru cei mai puțin sportivi, o plimbare cu bărcuța sau cu feribotul le va oferi cel puțin la fel de multă bucurie. Acest port este legat de insula Hong Kong și de peninsula Kowloon prin trei tunele și este străbătut de aproximativ 220,000 de nave anual, ceea ce îl face cel mai aglomerat port din lume.

Pearl Harbor din Statele Unite ale Americii

Acei dintre cititorii noștri care iubesc istoria știu că atacul japonezilor asupra Pearl Harbor în 1941 a marcat în istoria Americii momentul intrării sale în cel de-al Doilea Război Mondial și faptul că atacul japonezilor a venit fără aviz în prealabil, i-a determinat pe americani să numească ziua de 7 decembrie ”ziua infamiei”, denumire pe care această zi o poartă și în vremurile noastre.  Deși portul a avut de suferit în urma luptelor purtate pe teritoriul său, astăzi este, dacă nu un port al perlelor, cum sugerează numele, o perlă de port, pentru că este unul din cele mai frumoase din lume. De asemenea, este și unul din cele mai aglomerate porturi ale lumii, căci anual îl vizitează aproximativ 2,4 milioane de pasageri și 65,000 de nave. Presărat cu magazine și restaurante, este perfect pentru o zi liniștită la malul apei.

Portul Mumbai din India

Gestionând și transportând 50% din pasagerii țării, dar și cele mai multe nave de marfă din India, acest port se face, cu siguranță remarcat și merită să fie precizat în orice top. Faimos nu doar pentru imaginile frumoase cu care îi bucură pe vizitatori, dar și pentru aerul aglomerat specific, pe care îl iubim atât de mult. De asemenea, cei ce vizitează această parte a Indiei, optează și pentru vizitarea unei alte atracții turistice, Gateway of India, așa că dacă ajungeți prin aceste frumoase părți ale lumii, asigurați-vă că nu le ratați pe niciuna.

Poole Harbor din Anglia

Portul Poole Harbor din Anglia este utilizat, în special, de feriboturi, datorită canalelor sale cu lățimi mari și adâncimi mici și este un frumos estuar al mai multor râuri, fiind unul din cele mai frumoase porturi naturale din întreaga lume. Poole Harbor s-a format în mod natural, la sfârșitul Erei Glaciare, prin scufundare zonei pe care se află situat. Este împrejmuit de priveliști uluitoare, incluzând orașul Poole și râul Frome, care ajută considerabil la titlul acestui port de atracție turistică. Nici istoria sa nu se lasă mai prejos, așezările umane din această zonă fiind datate încă din perioada preromană.

Porturile, fie de agrement, fie porturile comerciale, au fost un pas important al omenirii în evoluție, pentru că, în general, porturile fac posibil accesul din și între țări al mărfurilor și al oamenilor. Fie că ne dorim să petrecem o zi pe partea uscată a porturilor sau ne dorim să ne plimbăm cu nave dintr-un port în altul, frumusețea acestora ne va atrage mereu spre uscat.

Comentarii

Fii primul care comentează “Cele mai frumoase porturi de agrement ale lumii”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles