Cauți Cazare?

IATA: Traficul aerian global, la doar 70% din volumul de dinainte de pandemie

airport terminal

Traficul aerian global s-a redresat anul trecut la 68,5% din nivelul de dinaintea pandemiei şi a urcat cu 64,4% faţă de 2021, arată datele publicate luni de Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters.

Companiile aeriene globale au pierdut miliarde de euro în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei şi au văzut primele semne ale redresării călătoriilor aeriene în 2022, în special în timpul lunilor de vară.

Cu recenta redeschidere a Chinei, redresarea ar urma să continue, a afirmat directorul general al IATA, Willie Walsh. „Tendinţa ar urma să continue cu ocazia celebrării Anului Nou, în pofida reacţiilor exagerate la adresa redeschiderii Chinei”, a declarat şeful IATA.

Companiile aeriene din Europa au înregistrat anul trecut o creştere a traficului de 132,2% faţă de 2021, iar cele din America de Nord un avans de 130,2%. Dar analiştii şi directorii din industrie susţin că o redresare la nivelul de dinaintea pandemiei depinde de cât de rapid se redresează călătoriile din şi spre China.

„Este vital ca guvernele să înveţe lecţia că restricţiile de călătorie şi închiderea graniţelor au un impact pozitiv redus asupra încetinirii răspândirii infecţiilor într-o lume globală interconectată”, a atras atenţia Walsh.

Multe ţări au introdus teste obligatorii COVID pentru cei care zboară din China, ceea ce a provocat proteste din partea sectorului aviaţiei. Actualele programe de zbor arată că încă ar putea fi mai puţine zboruri între Asia şi Europa în 2023 faţă de 2019, dar sunt anunţate mai multe rute. Unele companii aeriene spun că vor redeschide unele rute către China în următoarele luni.

Creşterea numărului de zboruri din alte regiuni a crescut semnificativ, astfel încât compensează declinul din China, urmând să se înregistreze o redresare completă a traficului global la nivelul din 2019, susţin unii analişti. „Nu cred că redresarea Chinei se va situa la nivelul din 2019 până în 2024 sau 2025 în Europa”, a apreciat James Halstead, de la compania de consultanţă Aviation Strategy.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.


Citiți articolul original pe wall-street.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “IATA: Traficul aerian global, la doar 70% din volumul de dinainte de pandemie”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles