Țara lalelelor, cum o cunoaște toată Europa astăzi, nu a fost întotdeauna presărată cu voie bună și flori, ci a avut parte de o istorie sângeroasă, grea, fără de care, însă, nu ar fi fost astăzi ceea ce este, și anume un teritoriu pacifist, independent, deschis către artă și înfloritor- la propriu, dar și la figurat. În anii 1500 nici măcar nu exista ideea de Olanda, ci teritoriul care este alcătuit în zilele noastre din Olanda, Belgia, Luxemburg, o parte a Nordului Franței și o parte a Vestului Germaniei era cunoscut sub denumirea de cele Șaptesprezece provincii ale Țărilor de Jos.
În anul 1968 a început ceea ce avea să se numească „Războiul de Optzeci de ani”, care a însemnat, în mare parte, eliberarea celor Șaptesprezece provincii de sub stăpânirea Habsburgică, adică de sub stăpânirea a ceea ce astăzi se numește Spania. În urma succesului acestui război, s-a format un stat independent, cunoscut în acea vreme drept Republica Provinciilor Unite, păstrând acest nume până în anul 1795.
Începutul revoltei celor Șaptesprezece provincii ale Țărilor de Jos a fost reprimat de Spania, însă momentul capturării orașului Brielle, a stârnit un nou foc în inimile reprimaților, care au început o nouă revoltă, în urma căreia Provinciile de Nord și-au căpătat independența, în ciuda faptului că aceasta nu a fost recunoscută oficial până în anul 1648, moment care a reprezentat sfârșitul Războiului de Optzeci de ani.
O altă parte bună a aceste revolte, pe lângă căpătarea independenței de către noua Republică Olandeză, a fost faptul că, datorită vaselor lor comerciale, Provinciile Unite ale Țărilor de Jos au căpătat o mare putere comercială, culturală, științifică și economică în lume, acest lucru ajutând-le enorm la dezvoltarea independenței proprii. Cu toate acestea, Țările de Jos din Sud, ceea ce astăzi este cunoscut sub denumirea de Belgia, Luxemburg și partea de nord a Franței, au rămas sub dominația spaniolă, însă acest fapt a dus la migrarea unei mari părți a populației din această zonă, reprezentată de elita culturală, financiară și intelectuală, ceea ce a facilitat Republicii Olandeze. Mai mult decât atât, Spania a pierdut monopolul unor zone întinse ale Țărilor de Jos de sud în favoarea Franței.
Obținerea independenței Țărilor de Jos a coincis cu recunoașterea acestora ca putere importantă, ceea ce a favorizat primii pași ai expansiunii Imperiului Colonial Olandez. O serie de evenimente nefericite a lovit Spania, de la pierderea controlului asupra Țărilor de Jos la conflicte de Franța și până la declararea falimentului. Aceste evenimente nu au putut fi decât favorabile pentru Republica Olandeză, susținută neoficial de Anglia. Republica Olandeză, în termenii de astăzi, și-a văzut de treburile sale, neimplicându-se semnificativ în decăderea Spaniei, orientându-și atenția în special asupra creșterii puterii proprii, prin mărirea flotelor pentru a-și putea crește numărul de rute comerciale, ceea ce a reprezentat un nou eveniment în defavoarea Spaniei.
Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu a izbucnit o serie de evenimente neplăcute pentru toate popoarele Europei, căci fiecare își dorea expansiunea proprie și monopolul comerțului, atât pe uscat, cât și pe ape. Odată cu creșterea imperiilor coloniale ale statelor europene, au crescut, totodată și războaiele dintre acestea, iar cel mai important a fost Războiul olandezo-portughez. Datorită faptului că olandezii își construiseră un imperiu al comerțului pe tot globul, profitând de avantajul accesului la mări și oceane, au fost formate și companii pentru administrarea acestui comerț, cum ar fi Compania Indiilor Olandeze de Est și Compania Olandeză a Indiilor de vest care, cum spune și numele, administra comerțul cu vestul.
Sfârșitul Spaniei ca mare putere maritimă dominantă a fost marcat de o ultimă încercare a statului de a suprima revoltele din nord, prin trimiterea unei armate de 20,000 de oameni, armată care a suferit o gravă înfrângere în 1639. Acest moment a marcat decizia unei alianțe cu Franța, alianță care ar fi putut marca recucerirea Țărilor de Jos din sud. Cu toate acestea, în urma succesului și recuceririi lor, Țările de Jos din sud nu au fost ale Spaniei, ci au fost împărțite cu Franța, rezultând o amenințare asupra olandezilor, Franța devenind astfel un stat puternic la granița Republicii Olandeze. Realizând amenințarea pe care o reprezenta Franța, s-a decis încheierea oricărui război și în anul 1648 a fost semnat Tratatul de la Münster, între Spania și Țările de Jos. Tratatul presupunea, printre altele, recunoașterea independenței Republicii Olandeze și păstrarea controlului asupra teritoriilor cucerite în ultimii ani de război, noua republică fiind formată din șapte provincii: Olanda, Zeelanda, Utrecht, Guelders, Overjssel, Frizia și Groningen.
Pacea, însă, nu a durat mult, din cauza dorinței de afirmare a Republicii Țărilor de Jos și a Commonwealth-ul Angliei, care au început un alt război, la doar patru ani de la semnarea Tratatului de la Münster.
Deși Imperiul Olandez a dus multe bătălii cu Spania, nu doar pentru a-și proclama și recunoaște Independența, dar și pentru cucerirea noilor teritorii, Războiul de Optzeci de ani a fost cea mai dureroasă, sângeroasă și îndelungată bătălie, în special pentru Spania, care a dus la atingerea țelurilor Republicii Olandeze și la acapararea monopolului comerțului maritim la nivel global. Dacă putem învăța ceva din istoria Olandei și din Războiul de Optzeci de ani este ca niciodată să nu renunțăm la visele noastre și să jucăm orice luptă personală strategic, așteptând momentul oportun pentru a lua orice acțiune.
Comentarii