Cauți Cazare?

Top 5 cele mai interesante lucruri de făcut la Berlin

lucruri de facut la berlin

Berlinul, ca orice altă mare capitală europeană, este un oraș dinamic, plină de viață, iubit de tinerii din toată lumea pentru viața sa de noapte vibrantă, și de adulții care vin să îl viziteze pentru bogata sa istorie și cultură. Faptul că Berlinul reprezintă un important punct de atracție turistică este cunoscut de toată lumea, însă știați că acest oraș are mai multe poduri decât Veneția? Peste cei 180 de kilometri de canale navigabile ale Berlinului sunt suspendate aproximativ 1700 de poduri. De asemenea, un alt detaliu pe care turiștii îl descoperă mai greu este faptul că Berlinul este de nouă ori mai mare decât Parisul, deținând cea mai mare gară din Europa. Uau! Dacă v-am trezit măcar un pic curiozitatea pentru a vizita acest oraș, am alcătuit pentru dumneavoastră un top 5 al celor mai interesante lucruri pe care le puteți face sau vedea în frumoasa capitală a Germaniei.

Turul subteran

Rețeaua de căi subterane a Berlinului este cel puțin la fel de interesantă ca rețeaua de căi de deasupra sa. Există în Berlin o multitudine de ghizi turistici pe care îi puteți angaja să vă facă un tur prin catacombele orașului și dacă o veți face, veți avea șansa să descoperiți arhitecturi extraordinare îngropate la doar câțiva metri adâncime, iar ideea că oamenii trec pe deasupra lor zi de zi în drum spre muncă, școală sau vreo cafenea, fără măcar să știe ce se ascunde sub picioarele lor. Există o asociație care se dedică acestor tururi specializate ale subteranului Berlinez și a promovării existenței sale, cu numele de Berliner Underwelten, funcționând în acest scop încă din 1997 și dispunând de ghizi turistici specializați în măiestria tunelurilor ascunse.

Plaja tropicală „Tropical Islands”

Antreprenorul malaezian Colin Au a avut ingenioasa idee de a îmbogăți frumusețea Berlinului printr-o plajă tropicală artificială, destinată tuturor celor își doresc să meargă într-o vacanță exotică dar ori nu dispun de timpul necesar, ori nu au fondurile necesare. Așa că ingeniosul Colin Au a adus el plaja acasă la nemți. Situat între Berlin și Dresda, Tropical Islands este un amestec între conceptul de Grădină Botanică și Ștrand, dar la dimensiuni mult mai mari decât cele pe care aceste construcții le-ar avea în mod normal. Pentru a avea un termen de comparație, înălțimea plajei tropicale artificiale din Berlin permite intrarea sub acoperișul său a Statuii Libertății, iar dacă punem Turnul Eiffel pe orizontală, încape și el. În cadrul acestui punct turistic există cea mai mare întindere de apă artificială din spații interioare din lume, fiind alcătuită dintr-o „mare” de interior, o lagună, o plajă, restaurante, baruri și terase. E interesant să o descoperiți, chiar dacă nu are nimic din tradiționalul german.

Insula Muzeului

În mijlocul râului Spree se află o mică insulă, casa a cinci importante muzee berlineze. Această insulă este membră a Patrimoniului UNESCO, datorită unicității sale. Două din cele mai importante muzee regăsite pe această insuliță poartă numele de Neues Museum și Pergamonmuseum. În cadrul primului se află bustul zeiței egiptene Nefertiti, care reprezintă un foarte mare punct de interes pentru pasionații de istorie. Al doilea muzeu este unul din cele mai importante muzee de arheologie din lume, în interiorul său fiind posibilă observarea unor construcții și fragmente de construcții extraordinare. Un exemplu bun în acest sens este Poarta Romană a lui Milet, înaltă de 17 metri și lată de 29 de metri, sau chiar Poarta Ishtar a Babilonului, veche din secolul VI î.Hr.

Spreepark

Pe terenul unui fost parc de distracții abandonat, care a fost odată mândria Germaniei, astăzi se înalță Spreepark, un fel de Jurassic Park modern, cu dinozauri din toate speciile, în mărime naturală. Uau! Partea cu adevărat ingenioasă a acestui nou parc este faptul că, în procesul de construire a sa, au incorporat elemente ale fostului parc, cum ar fi marea roată multicoloră, în care accesul este interzis datorită faptului că nu este funcțională, dar și carturi scoase de pe fostele piste și alte mașinuțe din fostul parc, la fel de inaccesibile și ele, cu scop strict decorativ și comemorativ. Povestea fostului parc este una înduioșătoare, demnă să se scrie un roman adolescentin pe tema sa. Deschis în 1969, a avut parte de o faimă glorioasă care a izbucnit dintr-un foc însă, ca orice foc, s-a stins rapid, în perioada reunificării. Schimbându-și proprietarul, a fost deschis din nou în 1991, faima sa durând mai puțin de 10 ani, în anul 2001 proprietarul fiind obligat să declare faliment și să închidă parcul, și să facă o vizită lungă la închisoare, arestat pentru trafic de cocaină.

Futuro House

Futuro House creația arhitectului finlandez Matti Suuronen, inaugurată în 1968, ales, probabil, ca moment strategic, datorită credinței din această perioadă în puterea de transformare pe care ar fi oferit-o tehnologia, dar și datorită boomului în interesul omenirii acelei epoci față de spațiul cosmic. Cel mai interesant aspect al acestei creații este că conceptul de casă tip farfurie zburătoare, sau OZN, a fost unul cât se poate de real, de cunoscut și de iubit de public. De fapt, a fost atât de mediatizat, încât revista Playboy a scris un articol despre el, susținând că acest tip de locuință este locuința ideală pentru orice burlac. Dorința pentru aceste case era să fie construite din plastic și fibră de sticlă, ceea ce le făcea accesibile pentru oricine, însă subiectul a fost abandonat din cauza crizei de petrol de la mijlocul anilor 70, criză ce a ridicat cu mult prețurile unei astfel de case.

Berlinul este un amestec cultural, un oraș care acordă șanse oricui vine cu poftă de muncă cinstită și cu idei inovatoare. Este un loc minunat în care să îți crești copiii, sau în care să îi duci măcar în vacanță. Noi susținem cu toată inima vizitarea Berlinului, acest lucru fiind încă înainte de a menționa măcar istoria sa sângeroasă, dar glorioasă. Acest oraș este în sine o operă de artă.

Comentarii

Fii primul care comentează “Top 5 cele mai interesante lucruri de făcut la Berlin”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles