Cauți Cazare?

7 informații interesante despre zeii Egiptului Antic

zeii egiptului antic

Misterele vechiului Egipt, aduse doar parțial la lumină, fac parte din brandul turistic al actualului stat modern. Egiptul Antic este asociat inevitabil cu misterele și farmecul unor vremuri demult trecute.

Dincolo de alte atracții, o mulțime de turiști din întreaga lume călătoresc special pentru a descoperi Piramidele și alte vestigii ale Egiptului Antic.

Totul se leagă de credințele vechilor egipteni, care s-au reflectat în toate mărturiile despre viața oamenilor din acea perioadă. Zeii și zeițele egiptene antice sunt printre cele mai cunoscute figuri mitologice universale. În filme și seriale, partea istorică se îmbină cu ficțiunea, rezultând conținut care oferă atât informare, cât și divertisment.


Citește și: Pe urmele faraonilor egipteni


Iată 7 aspecte interesante cu privire la zeii Egiptului Antic:

1. Au existat peste 2000 de zei și zeițe în care credeau egiptenii

Conform informațiilor culese de arheologi și istorici, oamenii Egiptului Antic credeau în existența a peste 2000 de zei și zeițe. Desigur, unele entități din vechiul Egipt erau mai importante decât altele. Printre cele mai cunoscute nume sunt Ra – Zeul Soarelui, Anubis – Zeul Morții, Osiris – Zeul Vieții de Apoi și Thoth – Zeul Cunoașterii.

fotointerior

2. Lumea animalelor, ilustrată puternic în categoria zeilor

În unele cazuri, zeii aveau înfățișare de animale, așa cum este cazul zeițelor sub formă de cobră (Wadjet) sau broască (Heqet). În plus, era un obicei ca zeii să aibă oricum corp de om și cap de animal, de exemplu crocodil, pisică, pasăre sau șarpe.

3. Pisicile, sacre în Egiptul Antic

Felinele, mai ales pisicile domestice, erau venerate de către egipteni. Motivul se pare că ar fi unul pragmatic: oamenii pur și simplu apreciau capacitatea pisicilor de a prinde rozătoare, care altfel produceau pagube în locuințe și împrăștiau boli. Micile feline erau venerate în calitate de maeștri vânători, dar și sub formă de zei. Până la căderea Noului Regat, inclusiv faraonul proceda în acest fel. Bastet a fost zeița lunii și a fecundității, ocrotitoarea femeilor gravide și zeița felinelor, reprezentată ca femeie cu cap de leoaică sau cu cap de pisică.

4. Zeii Egipteni, populari și în jocurile de sloturi online

Egiptul Antic a devenit o temă recurentă, foarte populară în lumea jocurilor de cazinou pe internet. Se poate spune că zeii egipteni sunt astfel „venerați” în lumea modernă, dar într-un mod cu totul diferit, pur și simplu pentru partea de divertisment. Misterele cu care sunt asociate aceste figuri antice determină atractivitatea unor jocuri de păcănele online precum Rise of Ra (2016) de la Amusnet, Book of Ra Deluxe (2008) de la Novomatic, Book of Dead de la Play n GO sau Cleocatra (2022) de la Pragmatic Play.

5. Mumiile, pregătite pentru viața de după moarte

Zeii și zeițele aveau rolul de a proteja viața oamenilor, dar foarte importantă era socotită viața de apoi. Astfel, după moarte, se considera că fiecare corp trebuie pregătit pentru cea de-a doua componentă a existenței umane. Persoanele mai înstărite, mai ales faraonii, erau mumificate și îngropate alături de numeroase bogății, de folos în următoarea etapă existențială.

6. Legătura zi – noapte avea o interpretare specială

Se credea că Nut, zeița cerului, îl înghițea pe Ra, zeul soare, în fiecare noapte, pentru ca apoi să îl nască de dimineață. Acest ciclu se repeta iar și iar, în fiecare noapte și zi.

Asociată astfel cu renașterea, înfățișată cu piele precum cerul nopții plin de stele, Nut era desenată adesea pe tavanele mormintelor și alte templelor, precum și pe partea interioară a sicrielor.

7. Templele, construite drept case pentru zei

La fel ca în multe religii și credințe, templele aveau rolul de case divine. Faraonii construiau temple cât mai mari dedicate zeilor și zeițelor, cu statuete și grădini impresionante.

Oamenii erau încurajați să venereze astfel ființele supreme, iar conducătorii Egiptului Antic considerau că vor avea parte de tratament mai bun în Viața de Apoi, pe măsura generozității lor față de zei și zeițe.

Comentarii

Fii primul care comentează “7 informații interesante despre zeii Egiptului Antic”

Proprietati favorite