Cauți Cazare?

Parcul Natural Krushuna, paradisul aflat la 3 ore de București despre care puțini români știu

pestera devetashka

Dacă nu vă place aglomerația de pe litoral și vreți să fugiți câteva zile din București, la răcoare, dar evitați traficul și prețurile exagerate de pe Valea Prahovei, Parcul Natural Krushuna (Maarata) din Bulgaria poate fi soluția.

Aflat la circa 200 de km de București, cam trei ore de mers cu mașina, parcul natural ascunde spectaculoasa cascadă Krushuna, dar și câteva cascade mai mici, cu ape turcoaz care pot fi văzute dacă urmați cele două trasee prin pădure, plus câteva peșteri. Intrarea în parc costă 4 leva/persoană.


5 locuri turistice secrete din Bulgaria care merită descoperite și de români în 2022


Puteți vizita parcul în cadrul unei excursii de o zi sau puteți să rămâneți două-trei zile și să vizitați toată zona. În apropiere se află și frumoasa peșteră Devetashka și orașul Veliko Tarnovo.

Prețurile la cazare sunt modeste, pleacă de la 150 de lei/noapte/pentru două persoane la pensiunile din sat, de unde puteți ajunge în câteva minute în parcul natural, și ajung la aproape 400 de lei la hotelul din parcul natural, cea mai scumpă cazare din zonă.

La intrarea în parcul natural se află și un ștrand, unde puteți petrece o parte din zi.

Peștera se află la circa 20 de minute de mers cu mașina de parcul natural. Aceasta seamănă cu o grotă uriașă, cu o inălțime cuprinsă între 60 și 100 de metri.

Veliko Tarnovo se află la circa o oră și jumătate de parcul natural. Acesta este unul dintre cele mai frumoase orașe din Bulgaria, cu o istorie de sute de ani. Veliko Tarnovo a fost contruit pe trei dealuri: Tsaravets, Trapezitsa și Sveta Gora și este străbătut de râul Yantra. Mai este cunoscut ca „Orașul Țarilor”, fiind capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar, între anii 1185-1393. Apoi orașul a fost cucerit de otomani, fiind eliberat abia în 1878, când a devenit temporar și Capitala țării.

Fortăreața Tsaravets, Catedrala Patriarhală, Fortăreața Trapezitsa și Mănăstirea Schimbarea la față sunt doar câteva dintre obiectivele pe care trebuie să le vizitezi aici. O plimbare pe străzile Gurko si Stefan Stambolov este obligatorie.


Citiți articolul original pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “Parcul Natural Krushuna, paradisul aflat la 3 ore de București despre care puțini români știu”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles