Cauți Cazare?

Parcuri de distracție celebre in toata lumea

parcuri celebre de distractie din lume

Încă de la apariția primelor parcuri de distracții în lume, acestea au fost alegerea preferată a tuturor doritorilor de adrenalină. Pline de curse pentru copii, pentru toată familia, sau doar pentru adulți, parcurile de distracție sunt întotdeauna ridicate la nivelul așteptărilor, pentru că sunt amuzante, o sursă ideală de eliminare a stresului, și o adevărată bucurie pentru toate vârstele. Haideți să vedem care sunt cele 5 cele mai celebre parcuri de distracție din lume.

Cedar Point- Ohio

Al doilea cel mai vechi parc de distrații din Statele Unite ale Americii, Cedar Point, din Ohio are, ca atracție principală, un rollercoaster imens, și nu numai. Acest parc este renumit pentru recordul său mondial în cel mai mare număr de rollercoastere, acestea fiind 17 la număr. Pe lângă aceste mașinării care sunt dedicate, în special, adulților, există și zone și activități potrivite pentru toată familia, printre care se enumeră o fermă de animale, unde vă puteți bucura de compania animalelor prietenoase și de activități cu ele, spectacole live, terenuri de golf, terenuri de karting și multe altele.

Europa Park- Rust

Unicitatea Europa Park din Germania este faptul că se împarte în 12 mini parcuri tematice, destinate fiecare câte unei țări europene. Este probabil unul din cele mai complexe parcuri de distracții din lume, datorită gamei sale extrem de variate de atracții turistice, de la carnavaluri, spectacole de dans, spectacole de circ și dueluri, până la o varietate de sporturi care se pot practica în spațiile special amenajate. Acest parc este destinat tuturor membrilor familiei, de toate vârstele și, cu siguranță, dovedește încă o dată măiestria organizațională a germanilor, care au reușit să creeze o astfel de operă de artă a parcurilor de distracții, chiar aici, în Europa, atât de aproape de casă.

Port Aventura- Salou

Nici Spania nu se lasă dată uitării în materie de parcuri de distracții, pe teritoriul său fiind localizat Port Aventura. În interiorul acestui parc se regăsesc 5 zone destinate activităților de divertisment dedicate, în general, adulților și o zonă, Sesamo Aventura, cu mașinării mai domoale, destinată copiilor. Dotat cu hoteluri pentru cazare pe parcursul șederii, cu piscine largi și grădini frumoase, Port Aventura asigură clienților săi o ședere de vis pe tot parcursul vizitei. Pe lângă clasicele mașinării tip rollercoaster, există și un parc acvatic, ideal pentru zilele fierbinți de vară.

Six Flags Great Adventure and Wild Safari- New Jersey

Acest parc din New Jersey întâmpină clienții cu cel mai mare și cel mai rapid rollercoaster din lume. Dacă acest lucru nu este de ajuns, trebuie să știți că tot în incinta acestui parc se întâlnește și cel mai mare Safari din lume din afara Africii. De asemenea, parcul este împărțit pe zone, existând și o zonă special dedicată celor mici, dar și mini-parcuri tematice, pentru adulți sau pentru toată familia. Partea de Sarari, una din atracțiile principale ale acestui parc, este casa a peste 1200 de exemplare de animale, de pe 6 continente, girafe, rinoceri, tigri, lei și elefanți, această zonă de Safari fiind împărțită în 11 zone tematice, dedicată fiecare câte unei specii. Cu siguranță o singură zi nu este de ajuns pentru vizitatorii acestui parc.

Everland-Yongin

Împărțit în 5 mini-parcuri, Everland este o experiență unică pentru toată familia, care pune la dispoziția vizitatorilor săi lumi ca European Adventure, Zootopia, Global Fair, American Adventure și Magic Land. Deși Global Fair este zona dedicată paradelor și a activităților mai liniștite și relaxante, iubitorii de adrenalină și senzații tari sunt absolut fascinați de zonele American Adventure și European Adventure, căci aceste două zone vin în întâmpinarea lor cu mașinării de tip carusel și rollercoaster, menite să pună un zâmbet larg pe fața oricărei persoane care se încumetă să le încerce. Zona Zootopia este destinată lumii de mult pierdute a dinozaurilor, dar și animalelor încă existente în lume. De la mașinării la tururi informative și activități tematice, această zonă va trezi în fiecare din vizitatorii săi o dragoste pentru animale, fie ele dispărute sau nu.

Oriunde locuiți în lume și orice parc de distracții alegeți, cu siguranță experiența vă va urmări în amintire o foarte lungă perioadă de timp, căci aceste experiențe nu se uită ușor. Mai mult decât atât, atunci când vizitați un astfel de parc de distracții, asigurați-vă că aveți timp să vizitați și zonele din jurul său, căci aceste parcuri sunt amplasate, în general, în zone largi, înconjurate cu păduri frumoase sau câmpii întinse, și întotdeauna merită să acordați măcar câteva zilei pentru a descoperi și atracțiile de dinafara parcurilor.

Comentarii

Fii primul care comentează “Parcuri de distracție celebre in toata lumea”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles