Cauți Cazare?

Războiul dintre RYANAIR și motoarele de căutare zboruri și agregatoare oferte zbor continuă!

ryanair
Foto: PA

Conform unora dintre cele mai populare agenții de turism online și motoare de căutare de zboruri din lume, nu există legături directe între Milano și Sevilla sau între București și Madrid, informează Corriere della Sera. În realitate există aceste zboruri, dar ele nu mai sunt afișate.

Kayak propune ca cea mai convenabilă soluție în luna februarie pentru o călătorie Milano – Sevilla cu escală la Zurich atât la dus, cât și la întors pentru 138 de euro. În realitate, există un zbor direct, și este cel al companiei Ryanair, arată G4Media.ro.

În cazul unui zbor București – Madrid, același lucru. Deși există și opțiunea Ryanair, aceasta este ignorată de site-ul eDreams.

Războiul declarat cu ceva timp în urmă de prima companie aeriană low-cost din Europa împotriva agregatorilor online i-a determinat pe mulți dintre aceștia să elimine de pe site-urile lor, la începutul lunii decembrie, aproape toate legăturile gigantului irlandez.

Rezultatul? În ultima lună a anului 2023, avioanele Ryanair au zburat cu 91% din locurile vândute (92% în decembrie 2022) și 12,54 milioane de pasageri: „dispariția” de pe comparatoarele online a făcut ca Ryanair să piardă 208.000 de clienți, potrivit estimărilor Corriere.

Compania aeriană anunță însă că ”se bucură” de decizie. Această mutare, susține compania aeriană, îi va încuraja pe oameni să rezerve călătorii direct pe site-ul oficial și nu va avea niciun efect asupra previziunilor anuale de profit.

Motoarele de căutare, prima opțiune a pasagerilor

De-a lungul anilor, motoarele de căutare – Booking.com, Kayak, Orbitz, Kiwi, Expedia, Trip.com, eDreams, Lastminute etc. – au devenit site-urile preferate de milioane de călători din întreaga lume care nu au timp (și nici chef) să meargă de la o companie aeriană la alta în căutarea celei mai ieftine opțiuni.

Aproximativ o treime din veniturile marilor agregatori provin din vânzările de bilete de avion, potrivit celor mai recente studii din domeniu. Dar dacă pentru companiile aeriene medii și mici sau pentru cele cu o rețea intercontinentală, prezența pe aceste platforme aduce beneficii și este adesea rezultatul unui acord comercial între părți, Ryanair și Southwest, celălalt gigant low-cost, sunt atât de mari încât preferă ca clienții să rezerve direct pe site-ul lor și nu prin intermediul agențiilor online sau fizice.

Motoarele de căutare vând bilete RYANAIR fără acord comercial

RYANAIR a acuzat motoarele de căutare că au început să vândă biletele de avion ale companiei aeriene fără aprobare. Prin tehnica „web scraping”, agregatoarele și marile motoare de căutare au capta automat toate soluțiile de călătorie ale unei anumite companii aeriene, preluând programul și prețul acestora. Și totuși care ar fi problema?

„Agențiile de turism online preiau cele mai ieftine oferte ale noastre și adaugă taxe suplimentare chiar și pentru servicii care nu există”, acuză Michael O’Leary, directorul general al grupului low cost (taxe pe care platformele le resping). Managerul citează apoi o anecdotă: „În noiembrie anul trecut, am fost nevoiți să anulăm unele zboruri din cauza grevelor controlorilor francezi și pentru aceasta am rambursat biletele, dar unele platforme au cerut 60 de euro ca taxă de serviciu pentru a le da călătorilor banii înapoi”.

În decursul anilor, compania europeană low cost a inițiat mai multe litigii, invocând și dificultatea de a contacta clienții pentru a le furniza informații importante, cum ar fi anulările sau grevele, iar în urmă cu câteva săptămâni Înalta Curte irlandeză a declarat ilegal „web scraping-ul” practicat de Flightbox, deoarece încălca termenii de utilizare ai Ryanair.

La începutul lunii decembrie 2023 – a confirmat compania low-cost – „majoritatea celor mai mari agenții de turism online pirat (precum Booking.com, Kiwi, Kayak etc.) au eliminat brusc zborurile noastre de la vânzare pe site-urile lor”. O ”eliminare binevenită” pentru transportator care ”ar putea fi rezultatul presiunii exercitate de organismele de protecție a consumatorilor sau un răspuns la recenta hotărâre a Înaltei Curți irlandeze”.


Citiți articolul original pe airlinestravel.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (airlinestravel.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “Războiul dintre RYANAIR și motoarele de căutare zboruri și agregatoare oferte zbor continuă!”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles