Cauți Cazare?

Turismul încearcă să iasă din conul de umbră în care se află. România, promovată la două târguri de turism internaţionale

prezenta romaneasca la festivaluri de turism

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va promova România la două târguri de turism internaţionale, în luna februarie, a anunţat instituţia pe contul său de socializare.

„Borza Internazionale del Turismo (BIT) Milano şi International Mediterranean Tourism Market (IMTM) Tel Aviv sunt următoarele două târguri internaţionale de turism la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va participa în această lună, alături de organizaţiile, asociaţiile şi patronatele de profil, precum şi împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale”, se menţionează în informarea MAT.

Conform sursei citate, BIT Milano s-a remarcat ca „indicator al noilor tendinţe din sectorul turistic, furnizând semnale relevante privind alegerile călătorului contemporan care, acum mai mult ca niciodată, caută experienţe unice”.

Manifestarea expoziţională se deschide duminică, 12 februarie.

„În comparaţie cu alte târguri de turism, se remarcă prin formula sa multitarget: prima zi a evenimentului este dedicată consumatorilor, în timp ce următoarele două zile, respectiv 13 şi 14 februarie, sunt deschise doar profesioniştilor din domeniu”, se mai precizează în comunicat.

România va fi prezentă la BIT Milano cu stand standard de 54 mp, sub formă de insulă, care va permite partenerilor prezenţi să-şi desfăşoare activitatea de o manieră optimă.

„Pe întreaga durată a evenimentului, vor fi prezenţi doi meşteri populari. Este vorba despre Elena Torac din Bucovina, meşter în încondeierea ouălor, şi Mariana Stan din Săpânţa, meşter în ţesut şi confecţionat zgărdane şi brăţări. Mai mult decât atât, în prima zi a târgului, autenticitatea ţării noastre va fi promovată de încă trei meşteri populari, specializaţi în ţesut şi pictat, şi vor fi organizate degustări de produse tradiţionale româneşti din Maramureş şi Bucovina”, precizează sursa citată.

IMTM Tel Aviv este cel mai mare târg de turism din Mediterana de Est şi totodată cel mai mare târg de turism din Isarel, fiind organizat în perioada 14-15 februarie.


Citiți articolul original pe wall-street.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (wall-street.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “Turismul încearcă să iasă din conul de umbră în care se află. România, promovată la două târguri de turism internaţionale”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles