Cauți Cazare?

Păsările de metal ale cerurilor. Cele mai mari avioane ale lumii

cele mai mari avioane ale lumii

Când vorbim despre secolul XX, am putea cu siguranță să îi schimbăm numele cu Secolul Evoluției. Acest secol a adus cu el autonomia Cubei, unificarea Arabiei Saudite, construirea canalului Panama, încheierea războiului ruso-japonez, primele transmisii radio comerciale, încheierea Imperiului Chinez, China fiind proclamată Republică, Estonia își câștigă independența, Egiptul își câștigă independența, dar adus de asemenea și cele două Războaie Mondiale. Cert este că toate aceste evenimente, oricât de bune sau de rele, au rezultat în schimbarea a tot ceea ce până atunci era considerat modern. Tehnologia, în toate domeniile sale, după cele două Războaie Mondiale, în special, a avut un bum expansiv extraordinar și, în ciuda faptului că atunci se credea că până în 2020 vom avea mașini zburătoare și câte și mai câte, ne mândrim totuși, astăzi, cu cele mai mari avioane, care sunt nu doar absolut sigure de utilizat, ci și dotate cu condiții de lux.

Top 10 cele mai mari avioane din lume

Airbus A 340 300

Cu o capacitate de 295 de locuri, acest avion a fost lansat pentru prima dată în 1993, în Franța. Clasa economică dispune de 285 de locuri, dintre care 267 în sistemul cu business class inclus. Până în prezent s-au vândut aproximativ 250 de exemplare ale acestui avion care poate călători până la 13,705 kilometri. Dacă vă gândiți să vă cumpărați unul, aveți nevoie de un buget între 210-220 de milioane de dolari.

Airbus A 340 500

În anul 2006 când a fost lansat, acest model avea cea mai bună autonomie de zbor, putând să călătorească până la 16, 700 de kilometri. Compania Emirates a fost cu adevărat îndrăgostită de acest model, cumpărând 10 exemplare din totalul de 34 care au fost vândute la nivel global de către Airbus, atingând prețul de 233 de milioane de dolari. Capacitatea acestei aeronave este de 372 de locuri.

Airbus A 340 600

Cu 420 de locuri disponibile, Airbus A 340 600 a fost construit tot în Franța. Dintre cele 420 de locuri disponibile pentru clasa economică, 378 includ sistemul business class. Deși poate zbura la o înălțime de aproximativ 12,000 de metri, autonomia zborurilor sale este redusă față de modelul anterior, acesta putând călători până la 14, 353 de kilometri. Costând fiecare cumpărător aproximativ 245 de milioane de dolari, Airbus a vândut 97 de exemplare ale acestui model. Cine știe, poate în urma acestui articol, dumneavoastră veți fi cumpărătorul numărul 98.

Boeing 777 200

Construită în Statele Unite ale Americii, această aeronavă are o capacitate de 440 de locuri, fie la clasa economică, fie 400 la două clase. Deși detaliile tehnice sunt asemănătoare cu Airbus A 340, 600, capabil să zboare la aceiași înălțime și având o autonomie de zbor de 14, 270 de kilometri, acest lucru nu a împiedicat Boeing să-și vândă fiecare dintre cele peste 500 de exemplare la prețul de 259 de milioane de dolari fiecare.

Airbus A380 700

Cu o capacitate de 525 de locuri pentru pasageri, acest model construit în Franța pune la dispoziția călătorilor 480 de locuri în sistemul cu două clase. Autonomia sa de zbor a crescut considerabil față de ultimul model Airbus, A380 700 fiind capabil să zboare până la 16,112 de kilometri, cu o viteză de până la 1000 de kilometri pe oră. Deși prețul unui singur exemplar este de 301 milioane de dolari, acest model a fost extrem de îndrăgit de companiile asiatice.

Boeing 777 300

Cu o autonomie considerabil scăzută față de celelalte modele de avioane, acest model, construit tot de americani, poate zbura doar 11, 135 de kilometri. Cu toate acestea, capacitatea sa este de 550 de locuri, dintre care 451 la sistemul cu business class. Acest model se ridică peste înălțimea celorlalte la propriu. Atinge altitudini de 13,000 de metri și viteza maximă este de 940 de kilometri pe oră. Atingând prețul de 279 de milioane de dolari pe unitate, acest model a vândut aproximativ 60 de unități până în ziua de azi.

Boeing 747 400

Cu o capacitate de 624 de locuri la economic class și 524 la două clase, acest model are o autonomie de zbor de până la 13,446 de kilometri, înălțându-se la 13,000 de metri și atingând viteza maximă de 900 de kilometri pe oră. Peste 1,300 de unități ale acestui model au fost vândute la un preț de 228 de milioane de dolari fiecare.

Boeing 747 8

Acest model al firmei Boeing poate avea la bordul său 700 de persoane, dintre care 650 la clasa economică și 550 la două clase și se mândrește cu o autonomie de zbor de 14,186 de kilometri, viteza sa maximă de zbor fiind de 1100 de kilometri pe oră. Cât despre înălțimile la care zboară, acestea sunt de până la 13,000 de metri. La un preț de aproximativ 360 de milioane de dolari, acest model a vândut până în ziua de astăzi peste 60 de unități.

Airbus A380 800

Primele exemplare ale acestui model au fost produse în 2011, fiind considerată cea mai nouă aeronavă ale timpurilor noastre. Acest model de Airbus are o capacitate de până la 853 de pasageri, dintre care 646 la sistemul de două clase. Putând zbura autonom până la 15,200 de kilometri, acest model atinge înălțimea de zbor de 13,000 de metri și viteza maximă de 1100 de kilometri pe oră. Prețul său de 318 milioane de dolari nu a împiedicat vinderea a peste 200 de unități.

Airbus A380 900

Cu 900 de locuri disponibile, acest model este cel mai mare din zilele noastre. Dintre cei 900 de pasageri de la bordul său, 656 pot opta pentru sistemul cu business class. Prețul de 337 de milioane de dolari al acestei aeronave ce atinge 13,000 de metri înălțime de zbor și viteze de până la 1100 de kilometri pe oră au făcut posibilă vinderea a 118 unități.

Acum că știți care sunt cele mai mari avioane ale lumii, data viitoare când cumpărați un bilet puteți avea în calcul și acest factor, dacă sunteți doritor să puteți afirma că ați zburat cu cel mai cel avion din lume!

Comentarii

Fii primul care comentează “Păsările de metal ale cerurilor. Cele mai mari avioane ale lumii”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles