Cauți Cazare?

Există cel mai sigur loc într-un avion?

locuri in avion

Am contabilizat până acum peste 700 de zboruri în peste 12 ani de călătorii naționale și internaționale. Majoritatea dintre acestea au fost la bordul unor avioane cu un singur culoar, de tipul Boeing 737 sau Airbus A320. Au fost și zboruri unice la bordul unor aeronave exotice, cum ar fi MD-82, Airbus A310 sau ATR 42, avioane ieșite din serviciul operațional în majoritatea țărilor din lumea întreagă.

Însă niciodată nu m-am gândit la cel mai sigur loc într-un avion, ci la un confort sporit în funcție de durată. Este adevărat că zborurile avute până acum au fost fără incidente / accidente și multe dintre ele chiar operate la timp și fără alte probleme de natura organizatorică.

Alegem locul în avion în funcție de siguranță sau confort?

Însă există oameni care obișnuiesc să-și aleagă locul în avion după unele criterii, care le oferă un confort mintal cum că acelea sunt cele mai sigure locuri. Însă oare temerile sunt fondate? În decursul anilor au existat numeroase cercetări și teste care au avut menirea să ofere răspunsul la întreabarea: ”Care e cel mai sigur loc în avion?”.

Un expert susține că a găsit răspunsul și l-a împărtășit celor de la CNN. Înainte de a discuta despre cel mai sigur loc din avion, să ne reamintim că în fiecare an sunt operate milioane de zboruri, iar cele implicate în incidente / accidente este de ordinul zecilor. De exemplu, în 2019, anul cel mai aglomerat din istoria aviației, au fost operate peste 70 de milioane de zboruri care au transportat peste 4.5 miliarde de pasageri, iar în urma accidentelor înregistrate au fost raportate doar 287 de decese.

Sansele de a muri într-un avion sunt de aproximativ 1 la 205.552

Conform analizei datelor efectuată de Consiliul Național de Siguranță al SUA, șansele de a muri într-un avion sunt de aproximativ 1 la 205.552, comparativ cu 1 la 102 într-o mașină. Chiar și așa, acordăm puțină atenție accidentelor rutiere mortale, dar ne îngrozim când se mai înregistrează un accident aviatic.

Sincer vorbind, nu este nevoie să vă faceți griji cu privire la siguranță atunci când vă îmbarcați într-un zbor comercial. Dar dacă încă aveți în cap întrebarea ”Care e cel mai sigur loc în avion?”, citiți în continuare.

O investigație Time.com, în care au fost analizate datele accidentelor produse pe durata a 35 de ani, scoate la iveală faptul că cele mai sigure locuri ar fi cele din mijloc de pe rândurile din spate, rata de deces fiind de 28%, cu mult sub rata de deces a locurilor de pe rândurile din mijlocul avionului, care e de 44%.

Există și o explicație logică. Este adevărat că locurile de lângă ușile de urgență vă pot oferi mari șanse de scăpare în cazul unor accidente aviatice, doar că cele din zona de mijloc sunt amplasate în dreptul aripilor, iar aici au loc multe incendii din cauza motoarelor și a rezervoarelor de carburant. Acest lucru descalifică lourile de pe rândurile din dreptul ieșirilor din mijloc ca fiind cele mai sigure.

Cât despre scaunele din mijloc, acestea sunt mai sigure decât scaunele de la fereastră sau de la culoar pentru că zona tampon este asigurată de oamenii aflați de ambele părți.

Evident că fiecare accident e unic în felul său și nu există locuri care să garanteze protecție totală, dar sunt factori care pot influența acest lucru. Inclusiv modelul avionului poate face diferența dintre viață și moarte. Cu toate acestea, fizica zborului este mai mult sau mai puțin aceeași în toate avioanele.

În general, avioanele mai mari vor avea mai mult material structural și, prin urmare, mai multă rezistență pentru a rezista la presurizarea la altitudine. Aceasta înseamnă că pot oferi o protecție suplimentară în caz de urgență – dar acest lucru, din nou, depinde în mare măsură de severitatea urgenței.

Asta nu înseamnă că ar trebui să rezervați următorul zbor cu cel mai mare avion pe care îl puteți găsi. După cum s-a menționat, călătoriile cu avionul rămân foarte sigure. Așa că aș sugera să vă gândiți la ce film veți vedea pe durata zborului și mai puțin la incidente și accidente în aviație!

Vă recomandăm să fiți atenți la instrucțiunile prezentate de însoțitorii de bord înaintea zborului. Contează foarte mult să știți unde se află vesta de salvare, cum să vă puneți masca de oxigen sau care sunt pași ce trebuie urmați în timpul unor accidente.

În concluzie, așa cum spune și studiul citat de Doug Drury, profesor în aviație la Universitatea Central Queensland, există locuri cu șanse mai mari de supraviețuire, dar nu există loc care să garanteze 100% protecție totală. În funcție de natura accidentului și de factorii influențatori, vă puteți crește șansele de supraviețuire.


Citiți articolul original pe airlinestravel.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (airlinestravel.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “Există cel mai sigur loc într-un avion?”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles