Kia Rio va fi retrasă din oferta producătorului auto coreean. Modelul de clasă mică de la Kia va fi retras din gamă și nu va avea un înlocuitor direct.
Modelul subcompact Kia Rio va ieși de pe piața europeană în decursul acestui an și nu urmează să primească un înlocuitor direct, scrie Autocar. Kia Rio nu va mai fi comercializată în Marea Britanie și nici în alte piețe europene. Crossover-ul Kia Stonic, un model mai popular, va servi drept alternativă pentru cumpărătorii care doresc o mașină de dimensiuni mici. Potrivit celor comunicate de publicația britanică, Kia Rio va dispărea din Europa din cauza regulilor de poluare Euro 7, care vor fi mai stringente.
Supermini-ul nu a avut parte de cifre de vânzări extraordinare în ultimii ani. În 2022, doar 32.506 de exemplare au fost vândute, reprezentând o scădere de 9% față de cifrele din 2021, potrivit Jato Dynamics. Rivalul său direct, Opel/Vauxhall Corsa, a vândut 164.119 unități în aceeași perioadă.
Kia va continua să ofere modele de mici dimensiuni
Producătorul coreean a sugerat că tendința continuă spre modele crossover compacte a dus la o scădere a cererii pentru Rio. Compania a mai declarat și că: „Pe lângă dezvoltarea Rio, Kia rămâne pe deplin dedicată segmentelor A și B ale „mașinilor mici”. Actuala sa mașină din segmentul A este Kia Picanto, rivalul pentru Toyota Aygo X, care a reprezentat 10% din vânzările totale ale companiei în Regatul Unit în 2022 și a fost a treia cel mai bine vândut model din segmentul A din Marea Britanie în acel an.
Rio este unul dintre numeroasele mașini de mici dimensiuni care sunt retrase de pe piața europeană. Pe măsură ce regulile mai stricte pentru emisii intră în acțiune și cumpărătorii migrează către SUV-uri mai înalte, cu dimensiuni similare, aceste mașini încep să dispară. Retragerea de pe piață a lui Ford Fiesta este un eveniment important pentru industria auto. Ford Puma îi va lua locul ca model entry level în gama Ford.
Citiți articolul original pe promotor.ro
Comentarii