Cauți Cazare?

15 obiective turistice Madrid

Madrid

Madrid este capitala Spaniei și cel mai mare oraș al țării. Cu repere istorice interesante, mâncare de clasă mondială și viață de noapte vibrantă care se întinde până în zori, este un oraș ce nu trebuie ratat. Energia madrilenilor se identifică prin abordarea relaxată a vieții, unde prânzul nu începe până la ora 15, iar petrecerile nocturne nu încep mai devreme de miezul nopții. Acest lucru poate suna ciudat la început, dar s-ar putea să fii absorbit de obiceiurilor lor fără să îți dai seama.

Acest oraș plin de farmec este cunoscut și pentru bucătăria sa delicioasă. Oferta gastronomică a Madridului este o puternică atracție turistică, deoarece preparatele se concentrează pe calitate și prospețime. Aici vei găsi o gamă variată de restaurante cu bucătărie tradițională, fusion, internațională, gourmet, avangardistă, cu stele Michelin – pe scurt, o ofertă gastronomică atât de vastă încât se va adapta perfect tuturor gusturilor și buzunarelor.

Metropola plină de viață reușește să își cucerească vizitatorii grație arhitecturii impresionante și existenței numeroaselor repere de istorie și artă. Madridul este incredibil de dinamic, ceea ce înseamnă că are ceva de oferit tuturor, având un număr nesfârșit de lucruri de văzut și de făcut. Așadar, iată un ghid al celor 15 obiective turistice Madrid pentru a te bucura de frumosul oraș așa cum o fac localnicii.

Parcul El Retiro

Parcul Retiro este, fără îndoială, unul dintre cele mai iubite și vizitate locuri din orașul Madrid, atât de localnici, cât și de turiști. Aici vei găsi un colț de natură situat în inima orașului, fiind locul în care madrilenii decid să se relaxeze la umbra copacilor, departe de agitația orașului. Grădinile ce înconjoară parcul sunt de asemenea, cele mai faimoase din Madrid și printre cele mai frumoase din Europa.

După ce ai vizitat numeroasele frumuseți ce se află în interiorul parcului, ai putea să te îndrepți către Lago Grande, de unde se poate închiria o barcă pentru plimbări liniștite pe apele iazului. Vara, aceasta este o experiență unică ce te răsplătește cu o priveliște spectaculoasă. De asemenea, parcul Retiro adaposește multe monumente pe care merită să le descoperi, iar printre acestea se numără Palatul de Cristal (aflat chiar în fața iazului Lago Grande), Statuile Regilor Spanioli, Fântână Îngerului Căzut, Grădina de trandafiri și Palatul Velazquez.

Stadionul Santiago Bernabeu

Fotbalul este sportul rege în Spania. Cu siguranță ai auzit despre clubul de fotbal Real Madrid, unul dintre cele mai valoroase din lume – conform revistei Forbes. Dacă ești un iubitor al fotbalului, în timpul vizitei tale la Madrid merită să vizitezi stadionul legendar Santiago Bernabeu și să cumperi bilete pentru un tur ghidat.

Acest tur prin stadion va începe cu o vedere panoramică a stadionului de pe acoperiș. Apoi vei fi condus către vestiare, tunelul jucătorilor, băncile și zona antrenorilor, sala de presă și bineînțeles terenul în sine. După ce ai văzut terenul, ghidul te va conduce către expoziția de trofee, iar la final poți încheia frumoasa experiența mergând la magazinul oficial cu suveniruri sau poți face o fotografie cu jucătorul tău preferat de la Real Madrid prin intermediul unui montaj foto special.

Corral de la Moreria

O excursie la Madrid nu este completă fără o oprire la faimosul Corral de la Moreria. Deși există o mulțime de locuri pentru a vedea un spectacol, Corral de la Moreria este cea mai veche casă de flamenco din lume și este considerată ”catedrala flamenco”. Este situată în centrul Madridului, lângă Palatul Regal, în principalele cartiere istorice ale orașului.

Decorul său și lămpile stradale ce datează din secolele XVIII și XIX îți reamintesc de tabloul flamenco original, care te va duce înapoi în timp. Acesta este un stil de dans care își are originea în Spania și este plin de viață, expresiv, cunoscut pentru jocul și mișcările complicate ale corpului. Venind la Corral de la Moreria vei avea parte de o experiență unică savurând mâncăruri creative preparate de un bucătar de renume, în timp ce asculți muzică tradițională și privești un spectacol autentic.

Cartierul Malasana

Ca orice capitală, Madrid are și colțurile sale cele mai boeme. Malasana este un cartier unic și de neratat în timpul unui sejur în Madrid. În Malasana îți vei da seama de ce unii caracterizează Madridul drept orașul care nu doarme niciodată. Venind aici, vei descoperi un cartier emblematic, modern și plin de culoare, presărat la tot pasul cu restaurante autentice și numeroase magazine de epocă ce încântă toți vizitatorii.

Unele dintre cele mai bune cafenele din Madrid sunt situate aici și, pe măsură ce se lasă noaptea, acestea se transformă în baruri care servesc preparate locale gustoase și o gama largă de băuturi alcoolice. Pentru a te putea bucura de toate acestea, poți opta pentru a te caza în inima cartierului, sau poți călători folosind legături ale transportului public. Malasana este o garanție a distracției și a atmosferei moderne.

Sweet Space

Trailer Muzeu Sweet Space Îți plac dulciurile și nu le poți rezista? Ei bine, Sweet Space este cea mai dulce destinație din Madrid de care te poți bucura din plin. Ajungând aici te poți simți din nou copil, bucurându-te de dulciuri, culori, jocuri și lumini. Localizat în ABC Serrano Shopping Center, Sweet Space este un muzeu format din turnuri de acadele și cascade de bomboane. Aici vei observa o îmbinare a artei moderne cu tehnologia, ceea ce duce la o experiență unică și inovatoare.

Un tur de 45 de minute va fi suficient pentru a retrăi momente grozave specifice copilăriei, cufundându-te într-un spațiu plin de culori și arome dulci. În timpul vizitării acestui muzeu de bomboane, vei observa un laborator colorat unde poți încerca orice deșert îți dorești: înghețată, bomboane sau prăjituri. De asemenea, aici vei găsi un magazin de unde se pot comanda milkshake-uri uimitoare și chiar vafe spațiale. Dacă ești un fan al cadourilor, poți începe prin a arunca o privire la articolele magazinului de suveniruri.

Arena de tauri Las Ventas

Plaza de Toros de Las Ventas este cea mai mare arenă de tauri din Spania, având o capacitate de peste 24.000 de spectatori. Este situată în Madrid, în cartierul Salamanca, și este considerată cea mai importantă arenă de tauri din lume. Dacă îți dorești să faci o vizită, vei avea ocazia să descoperi un loc emblematic al luptelor, unde cei mai buni toreadori și matadori din lume își demonstrează abilitățile.

Te vei plimba printre cele mai importante zone ale pieței, de la muzeul taurin până la capelă și arenă, unde îi vei putea localiza pe cei trei protagoniști ai acestui spectacol: publicul, toreadorul și taurul. Dacă nu ești adeptul unor astfel de spectacole însă, Plaza de Toros de Las Ventas găzduiește concerte ce se adresează unei game largi de genuri. Așadar, ai posibilitatea să îți cumperi bilete pentru unul dintre concertele care au loc în lunile de vară. Aici au cântat artiști de la Beatles până la Coldplay.

Palacio Real Madrid

Dacă ești în căutare de puțină istorie regală îți recomand o vizită la Palatul Regal, inspirat din arhitectura Luvru. Situat în partea de vest a centrului Madridului, Palacio Real Madrid este cel mai mare palat funcțional din Europa. Se întinde pe 135.000 de metri pătrați și găzduiește 3.418 camere. Deși este reședința oficială a Coroanei Spaniole, Regele și Regina nu locuiesc acolo.

În prezent, palatul este folosit pentru a găzdui ceremonii de stat, baluri regale și evenimente politice. Între zidurile Camerei Coroanei, vei găsi cele mai prețuite obiecte ale monarhiei spaniole: Coroana și sceptrul. Pe lângă uimirea de a vedea bijuteriile Coroanei, vei putea explora Grădinile Sabatini, biblioteca extravagantă, arsenalul de arme și apartamentele regale ce te vor cufunda în viața monarhilor.

Puerta Del Sol

Puerta del Sol se află în centrul istoric al Madridului, în una dintre cele mai importante piețe publice din capitală, iar numele ei, ”Poartă Soarelui”, este o descriere perfectă. Clădirile istorice înconjoară centrul de piatră ca niște planete ce gravitează în jurul soarelui. Una dintre acele clădiri este locul în care își are biroul președintele Madridului. Această piață reprezintă locul unde an de an, zeci de mii de localnici și turiști deopotrivă aleg să celebreze trecerea dintre ani.

Cea mai importantă parte a revelionului din Madrid este marea adunare de oameni din Puerta del Sol care se strâng aici pentru a privi cum bate ceasul miezul nopții și pentru a mânca struguri, conform tradiției. Pe lângă toate acestea, trebuie să amintim nenumăratele monumente ce te vor ajuta să descoperi o parte autentică a Madridului, precum statuia Ursului și a Căpșunului, Kilometru Zero sau Statuia Regelui Carlos III (cel mai iubit rege al madrilenilor).

De asemenea, cafenelele și restaurantele de la marginile Puerta Del Sol oferă tapas, o parte esențială a experienței spaniole complete. Tapas-urile sunt niște mici feluri de mâncare precum paella, crochete, șuncă și brânză la toast care se combină cu băutura preferată pentru a crea o masă completă.

Plaza Mayor

Plaza Mayor este o altă piață centrală aflată la doar câteva minute de Puerta del Sol. Plimbându-te pe străduțele înguste și pietruite ale pieței vei fi înconjurat de secole de istorie, de ziduri arabe și palate medievale. Aici vei avea ocazia să explorezi câteva dintre numeroasele restaurante ce stau ascunse chiar în spatele pieței, precum și numeroasele magazine moderne, buticuri colorate și ateliere antice.

Această piață reprezintă un loc minunat în care să te relaxezi, să bei un pahar de sangria și să mănânci tapas în timp ce te bucuri de minunile arhitecturale care înconjura piața. Dacă vizitezi Plaza Mayor într-o zi de duminică, vei putea descoperi o fermecătoare stradă pietonală, care se desfășoară în fiecare duminică incepând din anul 1920. La târgul din cadrul pieței vin în special colecționari, care găsesc aproape orice: de la timbre sau nasturi vechi până la monede antice sau soldați de jucărie.

Ella Sky Bar

Ella Sky Bar Chiar și iarna, terasele din Madrid sunt pline de oameni care se bucură de razele timide de soare. Drept urmare, nu este surprinzător să găsim atât de multe baruri situate pe acoperiș. Amplasat la etajul 10 al uneia dintre cele mai emblematice clădiri din Madrid, Ella Sky Bar este renumit pentru că oferă un tablou vizual cu o priveliște de neratat – o panorama ce se întinde de la Cele Patru Turnuri până la Palatul Regal și clădirea Capitoliului – este atât de aproape încât pare că aproape că îl poți atinge.

Pe lângă tabloul divin asupra capitalei Spaniei, restaurantul vine în întâmpinarea clienților cu un cadru intim, modern și elegant unde se servește o selecție de gustări cum ar fi tapas, fructe de mare, frigărui și înghețată artizanală, precum și o gama variată de băuturi – de la vin fin și sangria tradițională până la șampanie cu spumă și cocktail-uri delicioase. Nu rămâne decât să îți răsfeți papilele gustative în timp ce ferestrele mari îți dezvăluie cea mai bună vedere a Madridului.

Muzeul Reina Sofia

Prezentare Muzeul Reina Sofia Acest muzeu de artă modernă și contemporană face parte din triunghiul de aur al artei spaniole (împreună cu Muzeul Prado și Muzeul Thyssen-Bornemisza). Fost spital, acest muzeu de artă găzduiește lucrări ale lui Pablo Picasso și Salvador Dali. În interiorul său se află o încapere cu acces gratuit în care se sunt peste 1.000 de videoclipuri și aproximativ 4.000 de înregistrări audio, pe lângă o colecție eclectică de 100.000 de cărți.

Muzeul Reina Sofia atrage cunoscătorii de artă și cultură din întreaga lume datorită colecției sale expansive de artă și a expozițiilor temporare și permanente organizate pentru a fi prezentată publicului o gamă largă de lucrări de artă, atât naționala cât și internaționala. Este aproape imposibil să nu fii impresionat de măreția muzeului Reina Sofia, așadar dacă te afli în Madrid, aici ar trebui să te îndrepți pentru un gust de artă spaniolă autentică.

Casa de Campo

Orice perioadă a anului este potrivită pentru a merge la Casa de Campo, cel mai mare parc public din capitală. Întinderea mare de natura vine în întâmpinarea vizitatorilor cu multe activități în aer liber. În primii săi ani, acest parc a fost de fapt o proprietate regală de vânătoare – de unde și numele. Situată în vestul centrului Madridului, acest parc este de aproximativ cinci ori mai mare decât Central Park din New York.

Un loc excelent pentru un picnic cu familia, o plimbare cu bicicleta sau pur și simplu pentru momente de relaxare în natură, Casa de Campo este o destinație îndrăgită de localnici. Pe lângă faptul că este un loc ideal pentru o evadare în natură, aici vei descoperi și o varietate de activități interesante precum vizitarea acvariului zoo, unde poți vedea panda, un tigru bengalez, rechini, delfini, țestoase, elefanți, urangutani și rinoceri, aceasta fiind o destinație populară pentru familii. În Casa de Campo se află, de asemenea, un parc de distracții, o telecabina și o zona destinată sporturilor nautice.

Restaurantul Sobrino de Botin

Restaurantul Sobrino de Botin a fost înființat în 1725 și este înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai vechi restaurant funcțional din lume. A fost deschis de bucătarul francez Jean Botin și a fost inițial numit Casa Botin înainte de a fi redenumit în ceea ce este cunoscut astăzi.

Restaurantul este amplasat într-un loc pitoresc situat pe Calle de los Cuchilleros din Madrid și este structurat în 4 zone din care poți alege unde vrei să iei masa. Restaurantul își păstrează încă farmecul lumii vechi prin panourile din lemn și sălile de mese cu grinzi. Zonele de luat masa de la nivelurile superioare se află lângă cuptoarele vechi de cărămidă ce se presupune că ar avea mai mult de 200 de ani de când funcționează. Subsolul restaurantului este locul în care se află pivnița ce găzduiește unele dintre cele mai vechi și bune vinuri din Europa.

Restaurantul Botin este o experiență pe care nu vrei să o ratezi atunci când ajungi în Madrid. Deși este o destinație turistică, locul păstrează o senzație de acasă datorită atmosferei calde și serviciului primitor.

Templo de Debod

Templu egiptean autentic Madrid S-ar putea să fii surprins să afli că în Madrid există un templu egiptean autentic. Construcția acestei lucrări cu adevărat faraonice datează din secolul al II-lea î.Hr și este dedicat zeilor Amon și Isis. Acest templu considerat o bijuterie a fost donat poporului spaniol în 1968 drept mulțumire pentru că au ajutat la salvarea clădirilor sacre din Nubia.

Așezat în centrul orașului în Parcul Parque de Cuartel de la Montana, Templul Debod este înconjurat de numeroase specii de plante, copaci și peluze verzi și luxuriante. Interiorul templului este deschis publicului și se oferă tururi gratuite ale diferitelor săli: Vestibulo de Augusto, Capilla de Adijalamani, Vestibulo del Naos și sala multimedia.

Mulți turiști vin pe tot parcursul anului în frumoasa locație a templului pentru a se bucura de plimbări plăcute într-un cadru minunat. Acesta este înconjurat de apă și grădini de trandafiri, așadar este o zonă preferată a locuitorilor din Madrid pentru a servi un picnic, a practica yoga sau de a se relaxa pe spațiul verde.

Vizitarea acestui templu se poate face la orice ora din zi și din noapte, însă cel mai bun moment pentru a-l vedea este chiar înainte de apusul soarelui, când soarele îmbracă silueta edificiului într-un amurg care, pentru o clipă, îți transportă imaginația înapoi în vremea faraonilor.

Explorarea străzilor din Madrid

Madrid este un oraș foarte colorat, așadar este o plăcere să te plimbi și să te pierzi pe străzile sale. Acesta are un labirint de drumuri frumoase care se încrucișează, iar explorarea acestora îți vor face călătoria plină de satisfacții. Într-un moment te afli pe o stradă liniștită ce nu ai crede că aparține unei capitale, iar în altul te afli într-o piață plină de viață, unde vezi cum oameni din întreagă lume se unesc.

Un tur prin orașul Madrid este esențial pentru orice turist care dorește să experimenteze senzația de a călători ca un localnic. Orașul este cunoscut pentru locurile sale unice, arhitectura deosebită, diferitele zone de gastronomie, numeroasele muzee și teatre. Explorarea cartierelor poate fi distractivă datorită peisajelor și activităților interesante, fiecare având farmecul propriu ce te așteaptă să îl descoperi.

Situat în centrul Spaniei, Madridul este popular din mai multe motive. Este distractiv, relaxant, vremea este grozavă și oamenii sunt prietenoși. De asemenea, găzduiește două dintre cluburile de fotbal de renume mondial, Atletico Madrid și Real Madrid. Capitala spaniolă este îndrăgită de noi datorită atmosferei sale cosmopolite și autentice. Deși este un oraș modern, Madrid și-a păstrat aspectul cartierelor și străzilor sale istorice, reușind să creeze o fuziune uimitoare de tradiție și istorie, cu un stil de viață urban. Farmecul Madridului constă în îmbinarea unui sentiment de vechi și nou într-un mod care aduce un omagiu istoriei bogate a orașului.


Citiți articolul original pe techcafe.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (techcafe.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “15 obiective turistice Madrid”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles