Cauți Cazare?

Ofelia din Vola Flying Friends recomandă: Locurile superbe din serialul Emily in Paris, cu adresa exactă

locatii din Emily in Paris

Parisul reprezintă una dintre destinațiile de top din Europa, de neratat pentru orice călător. Un city break în capitala Franței te va impresiona fără îndoială, indiferent dacă te pasionează cultura, arhitectura, istoria, arta, gastronomia sau toate cele menționate.

Ofelia, personajul nostru din Vola Flying Friends, s-a îndrăgostit de oraș la prima vedere, dar mai ales după ce s-a uitat la Emily in Paris. Ea zice că trebuie neapărat să vezi cu ochii tăi locurile minunate din serial, chiar și dacă asta înseamnă să-l vizitezi a doua sau a treia oară.

Așadar, dacă vrei să faci turul Parisului călcând pe urmele lui Emily, Ofelia împarte cu tine lista ei secretă cu adresele exacte ale tuturor locațiilor din serial.

Descoperă locații din Emily in Paris pe care trebuie neapărat să le vezi:

1. Acasă la Emily

Frumoasa piațetă în care se află clădirea de locuințe în care stăteau atât Emily, cât și Gabriel, poartă numele de Place de l’Estrapade. Tot aici sunt și fântâna arteziană din serial și locul din care Emily își cumpără primul pain au chocolat. Este vorba despre brutăria Boulangerie Moderne, pe care o găsești în imediata apropiere. Adresa exactă este Rue des Fossés Saint-Jacques, numărul 16.

2. Restaurantul lui Gabriel

În serial, cochetul restaurant al lui Chef Gabriel poartă numele de Les Deux Compères, apoi este redenumit în Chez Lavaux, respectiv L’Esprit de Gigi. În realitate, locația chiar există, însă numele este Terra Nera și găzduiește un restaurant cu specific italienesc.

Dacă vrei să te simți ca în serial, rezervă o masă în interior. Adresa este Rue des Fossés Saint-Jacques, numărul 18.

3. Savoir, biroul lui Emily

Ofelia a visat de multe ori să aibă un birou atât de chic precum cel al lui Emily. De aceea, când a mers în Paris, chiar dacă era în vacanță, s-a plimbat prin fața Galeriei Patrick Fourtin, locul lângă care se afla Savoir, agenția în care lucra Emily.

Adresa este Rue des Bons Enfants, numărul 9, sau mai simplu, Place de Valois. Aici vei observa și locurile în care echipa Savoir lua prânzurile împreună.

4. Grădinile Palais Royal

Foarte aproape de agenția fictivă Savoir se află Jardin du Palais Royal sau locul de întâlnire a lui Emily cu Mindy, prima ei prietenă din oraș. Grădinile minunate sunt numai bune pentru o plimbare relaxantă sau un prânz la pachet, inspirat de personajul din serial.

5. „Peretele iubirii”

Le Mur des Je t’aime este un loc iconic pentru cuplurile care vizitează Parisul. Aici, „te iubesc” este scris în zeci de limbi, printre care și româna. „Aww, ce drăguț!”, cum ar spune Ofelia.

„Peretele iubirii” apare în sezonul trei din serial, când Emily și Gabriel caută locații potrivite pentru cererea în căsătorie a lui Camille.

6. Hotelul cu piscina de la evenimentul Soleil de Paris

În sezonul 3, Emily și Mindy participă la un eveniment de lansare a unui produs cu factor de protecție solară – Soleil de Paris. Acesta are loc la piscină, într-un hotel luxos.

Așadar, dacă îți cauți o cazare inedită, Hotel Molitor MGallery din arondismentul 16 poate fi o alegere inspirată.

7. Restaurantul Le Jules Verne

Turnul Eiffel apare în Emily in Paris de foarte multe ori, însă cel mai recent sezon include și imagini din interiorul turnului. Mai exact, din restaurantul Le Jules Verne, acolo unde are loc o masă plină de tensiune între managerii lui Emily.

În cazul tău, tensiunea nu va exista, așa că bucură-te de un prânz sau o cină la înălțime, cu o priveliște superbă asupra Parisului. Adresa exacta este Avenue Gustave Eiffel, numărul 5.

8. Musée d’Orsay

Plimbarea lui Gabriel alături de Camille printr-un muzeu superb a fost filmată chiar la Musée d’Orsay, un must see pentru oricine vizitează Parisul. Ofelia îți recomandă să-l pui pe listă și să-ți rezervi cel puțin o oră sau două. Adresa este Rue de la Légion d’Honneur, numărul 1.

Iar dacă vrei să descoperi și locații din Emily in Paris sezonul 1 și 2, plimbă-te pe Rue de l’Abreuvoir, pe urmele lui Emily și Mindy, bea o cafea la Maison Rose și admiră interiorul Palais Garnier, pentru a te simți  cu adevărat într-un serial romantic.

Iar când te hotărăști să pleci, te așteptăm pe Vola.ro cu bilete de avion spre Paris!


Citiți articolul original pe vola.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (vola.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “Ofelia din Vola Flying Friends recomandă: Locurile superbe din serialul Emily in Paris, cu adresa exactă”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles