Cauți Cazare?

Topul celor mai frumoase insule grecești

litoral grecia

Grecia, la momentul actual, nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind una din cele mai vizitate țări ale lumii întregi și atrăgând clienți din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Printre români, alături de Spania și Italia, este una din cele mai iubite destinații de vacanță și oricine dorește să întâlnească aer cald, ape limpezi și culturi exotice alege aproape mereu această țară pentru perioadele de vacanță. Grecia, în toată splendoarea sa, este alcătuită din zone continentale și din multe insulițe mici și fermecătoare, așa că astăzi ne-am decis să vă vorbim despre top 3 cele mai frumoase insule grecești.

Cum alegi cea mai potrivită insulă grecească pentru tine

Creta
Fiind cea mai mare dintre toate insulele grecești, Creta este dotată cu un litoral de peste 1000 de kilometri. De-a lungul coastei sale, splendoarea naturii de aici, la fel ca și priveliștile contrastante dintre mare și munte vor face pe oricine să uite instant drumul spre casă. Datorită istoriei sale vaste, Grecia, în general, dar și Creta, sunt presărate cu acele indicatoare rutiere de culoare maro, care indică monumentele istorice, cum ar fi ruinele sau mânăstirile din apropiere. Nu le ignorați, căci frumusețile acestor locuri sunt puternic reflectate de ele. Să nu se uite nici specialitățile culinare grecești, căci bucătăria acestor locuri are arome extraordinare, complet diferite de bucătăria noastră, pe care merită să le încercați măcar o dată în viață. Bucătăria Cretei este recunoscută pentru echilibrul său, făcând-o foarte sănătoasă. Alimentele de sezon aici sunt peștele, măslinele, brânza locală și pâinea proaspătă, care oferă un succes garantat oricărei mese luate pe aceste meleaguri. Pentru doritorii de senzații culinare din gama celor nemaiîntâlnite, Creta pune la dispoziție meniuri de melci cretani proaspeți, în sos de ulei de măsline, cu garnitură de suc de lămâie și cimbru. Nici când vine vorba de băuturile alcoolice, Creta nu se lasă mai prejos, și înainte de cină se obișnuiește băutul unui rachiu de anason, care, deși este o băutură foarte populară în Turcia, vă va deschide simțurile și pofta de mâncare. Ce trebuie să aveți în vedere, însă, este că cina se servește mult mai târziu decât în țara noastră, în jurul orei 22:00, motiv pentru care trebuie să aveți grijă la ce oră începeți să serviți rachiul de anason, altfel s-ar putea să nu rezistați până la cină.

Cel mai simplu mod de acces către Creta este cu avionul, insula deținând trei aeroporturi, Chania, Iraklio (Heraklion) și Sitía.

Corfu
Corfu nu este, neapărat, pentru cei ce vor să vadă specificul grecesc. Această insulă prezintă vizitatorilor săi reflexii arhitecturale ale forțelor străine care au dominat aceste teritorii de-a lungul istoriei, cu puternice influențe franceze, venețiene sau englezești. Așadar, cei în căutarea clasicelor clădiri albe cu acoperișuri albastre, dacă nu se vor documenta bine înainte de vizitarea acestei insule, de altfel, extrem de frumoasă, vor fi puternic dezamăgiți. Nici măcar Centrul vechi din Corfu nu are nimic din arhetipurile grecești, însă amestecul de stil renascentist și baroc, cu protecția patrimoniului Mondial UNESCO, regăsite din plin în clădirile acestei zone, pot fi cel mai bine observat în zona centrală, în Piaţa Spianada, dacă alegeți să întrețineți plimbări romantice pe sub umbra arcadelor.

Un aspect plăcut, care oferă unicitate acestui loc, este îmbinarea absolut superbă a țărmurilor amenajate și a locurilor cu arbori de Chiparos care învăluie muntele. Deasupra dealurilor, construite pe cele mai înalte vârfuri, se găsesc sate ale localnicilor, care ascund în frumoasele lor ținuturi relicve și biserici.

Accesul către Corfu se poate realiza, la fel ca în creta, prin zboruri cu avionul. Există o varietate mare de zboruri disponibile către această destinație, fiind legată cu aproximativ toate cele mai mari țări din Europa și nu numai, dar sunt și zboruri cu escală, care vă vor aduce în Grecia continentală, de unde vă rămâne doar o oră de zbor suplimentară.

Lefkada
Lefkada este, poate, cea mai ușor accesibilă insulă a Greciei, surprinzând vizitatorii cu faptul că se poate conduce către ea. Această curiozitate este posibilă datorită unui mic pod ce unește Grecia continentală cu Lefkada şi care duce vizitatorii către golfurile turcoaz ale mării Ionice. Cea mai frumoasă priveliște de aici este oferită de către falezele albe de la plaja Egremni. Pentru pasionații de istorie, o plimbare în timp prin oraşul vechi Sfakiotes va fi ca ruptă din Rai. Livezile de măslini sau localnicii ocupați cu trebuirile lor zilnice oferă acestui oraș un sentiment de timp oprit în loc. Zilele de vacanță, atât pentru vizitatori, cât și pentru localnic, încep cu o cafea rece și se încheie cu celebrul ouzo, adică cu o băutură alcoolică, tradițională, din anason, care este pe cât de răcoritoare, pe atât de iubită în Lefkada și nu numai. Și această insulă este plină de biserici și istorii interesante prin cultura lor, dar aici se pot întâlni și multe terase aglomerate, pline de zumzet și vizitatori fericiți să guste din aromele bucătăriei tradiționale.

Accesul către Lefkada, așa cum am menționat mai sus, se poate realiza pe acel pod ce conectează insula cu continentul și, de asemenea trebuie menționat că o călătorie de la Atena în Lefkada durează doar 5 ore, ceea ce este ideal pentru cei ce iubesc să se relaxeze în mijloace de transport în comun și care, bineînțeles, dispun de timpul necesar. Dacă luați avionul spre orașe mai apropiate acestei insule, desigur că drumul ulterior cu autobuzul se va scurta considerabil.

Comentarii

Fii primul care comentează “Topul celor mai frumoase insule grecești”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles