Cauți Cazare?

Locurile ideale pentru echitație în România

echitatie in romania

Cluburile de echitație, chiar dacă vorbim despre România, chiar dacă vorbim despre oriunde în lume, sunt locurile perfecte unde pasiunea și iubirea pentru cai se pot transforma în hobby-uri și în întreținerea activităților cu și despre cai. Fie că este vorba despre ponei, cai pur sânge sau orice alt tip de cabalină, aceste cluburi de echitație sunt alcătuite din profesioniști, pregătiți să vă sară în ajutor atât cu informații pentru începători sau amatori, cât și pentru cei cu experiență. Orice activitate petrecută în prezența animalelor, pentru orice iubitor de necuvântătoare, este un dar din ceruri. Întrebarea este unde putem merge pentru a ne bucura de un mediu alcătuit din alți iubitori de cabaline, în care să putem petrece timp întreținând activități plăcute în compania acestor animale?

Unde se găsesc cluburile de echitație în România

Caii sunt animale extrem de des întâlnite pe meleagurile noastre, deoarece au un organism care se adaptează ușor la clima și temperaturile României. Aproape orice casă de la țară are cel puțin un cal în ogradă și aceste animale se enumeră printre cele mai iubite de români. Cluburi de echitație se găsesc oriunde în România, însă atunci când facem alegerea potrivită pentru noi trebuie avute în vedere cluburile profesionale.

  1. Complexul Panicel din Râșnov

Domeniul de peste 70,000 de metri pătrați al complexului Panicel este situat la doar 2 kilometri distanță de Râșnov și are puse la dispoziția vizitatorilor două corpuri de cazare, cu un număr total de 31 de camere. Centrul de echitație al acestui complex este doar unul dintre punctele de interes de care dispune, fiind situat pe domeniul său împreună cu două lacuri artificiale și unul natural și un foișor pentru evenimente. Complexul pune la dispoziția amatorilor de echitație cai de diferite rase, atât armăsari cât și iepe. Pentru familiile cu copii se găsesc acolo și ponei, extrem de blânzi, care pot fi călăriți sau atașați unor trăsuri în miniatură, ideale pentru copii.

  1. Clubul Piccadilly din București

Situat la doar 2 minute depărtare de capitală, clubul Piccadilly dispune de grajduri pentru cai, cu boxe individuale, un manej dotat necesar pentru pregătirile de iarnă, terenuri pentru antrenament și 10 padocuri de diferite dimensiuni pentru odihna și refacerea cailor. Acest complex pune la dispoziția vizitatorilor și plimbări de agrement prin pădurile din jurul său, iar copiii pot lua lecții de călărit pe poneii mult îndrăgiți ai complexului. Toate ședințele de călărie sunt acompaniate de un instructor și în cadrul acestui club se realizează și vânzări de cai.

  1. Moșia Cai de Vis din județul Botoșani

Unul dintre motivele pentru care Moșia Cai de Vis este atât de apreciată de clienții săi este acela că nu dispune doar de lecții de călărit clasice, ci aduce, printre altele, și curse cu obstacole, echitație academică și dresaj, atât pentru începători, cât și pentru cei mai experimentați. Zona în care se află Moșia este înconjurată de lacuri, păduri și mânăstiri, ceea ce face ca expedițiile pe cai în jurul Moșiei să asigure un peisaj extrem de frumos. Această Moșie asigură, de asemenea, servicii de cazare, la fel ca și servicii de pescuit, de vânătoare și organizează și tabere pentru copii. Dotată cu încăperi spațioase, Moșia are capacitatea să găzduiască evenimente. Situată la 20 de kilometri depărtare de Suceava, în Comuna Vârful Câmpului, acest complex pune la dispoziția clienților săi 16 cai din diferite rase.

  1. Clubul de Echitație Hipocan Corbeanca

Diversitatea cailor de care dispune Clubul de Echitație Hipocan este factorul principal care atrage un număr mare de clienți an de an. Clubul are la dispoziția clienților săi cai de competiție, cai de agrement, la fel ca și ponei, ideali pentru cei mici. Cei 4 instructori de pe domeniul clubului sunt recunoscuți la nivel național. De asemenea, pe teritoriul clubului se găsesc două grajduri pentru cai, ce pot adăposti 120 de padocuri pentru caii săi. Frumusețea acestui club este faptul că oferă pachete pentru orice tip de client, de la începători la avansați, de la individual la familii, de la grupuri mici la grupuri mari, ceea ce face acest club să fie printre primele alegeri când vine vorba de un team building, pentru companiile din sau din zona capitalei.

  1. Herghelia de la Mangalia

Cu toții am fost măcar o dată în viață pe celebra plajă ce leagă stațiunile Saturn și Venus, dar nu știam cu toții că la mai puțin de 500 de metri de această plajă se află locat un minunat club de echitație. Această locație este ideală în ceea ce privește condițiile climatice necesare cailor din rasa Pur Sânge Arab, motiv pentru care iubitorii acestei rase aleg să vină să petreacă timp de calitate cu aceste exemplare absolut superbe aici. Datorită eleganței acestei rase, acești cai sunt cai aleși pentru șa, agrement și sport. Hipodromul de trap și galop localizat pe terenurile acestei herghelii, la fel ca și posibilitatea de a realiza echitații de-a lungul Mării Negre reprezintă principalele atracții în cadrul acestei herghelii. Conform site-ului Mangaliei, însuși regele Mihai a deținut un cal ce a făcut parte din cadrul acestei Herghelii.

Desigur, este foarte importantă în alegerea clubului de echitație pentru dumneavoastră, locația în care sunteți, bugetul pe care sunteți dispus să îl investiți în această experiență și timpul pe care îl aveți la dispoziție, atât pentru a-l petrece pe drum spre club, cât și pentru a-l petrece în compania frumoaselor exemplare de care se bucură aceste cluburi.

Comentarii

Fii primul care comentează “Locurile ideale pentru echitație în România”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles