S-ar putea să fii una din persoanele căreia îi place foarte mult să călătorească cu trenul. Pentru că – nu-i așa? – trenul este un mod foarte liniștit de a călători, care îți dă ocazia să reflectezi, să admiri și să te bucuri de peisajele din jur. S-ar putea totuși să vrei și ceva în plus, și, pe lângă peisaje, să te bucuri și de arhitecturi impresionante ale gărilor în care te oprești. Dacă alegi să vizitezi un oraș călătorind cu trenul, s-ar putea ca aceste gări impresionante din Europa să te facă să alegi să vizitezi orașele care le găzduiesc, numai de dragul de a le vizita și pe ele:
St. Pancras International, Anglia
Aceasta este o stație remarcabilă din punct de vedere estetic, fiind considerată una dintre cele mai elegante gări din lume. Deschisă în 1868, a fost construită de Midland Railway Company pentru a conecta Londra la toate orașele importante din Marea Britanie și Europa. Compania și-a dorit să devnă recunoscută creând o capodoperă splendidă a arhitecturii gotice victoriene. St. Pancras International are o fațada epică atrăgătoare din cărămidă roșie, ceea ce probabil o face să fie mereu centrul atenției din centrul Londrei.
Temporizarea și punctualitatea fiind elemente esențiale ale gestionării căilor ferate și a mersului trenurilor, ceasurile sunt la locul lor în gara st. Pacras. Însă dincolo de utilitatea lor, povestea celor trei ceasuri ale Sfântului Pancras este una unică. În adevăratul mod gotic victorian, impunătorul turn cu ceas le ia ochii turiștilor și concurează pentru atenție printr-o serie de ferestre arcuite. pentru vremea respectivă a reprezentat o inovație îndrăzneață satorită acoperișului din sticlă boltită și fier elegant.
St. Pancras din Londra este în prezent principalul centru internațional pentru Eurostar. Cele 4 servicii principale de la gară includ Eurostar, East Midlands Railway, Southeastern & ThamesLink. Fiind extinsă în 2007, St. Pancras găzduiește 15 platforme de tren, peste 50 de magazine și restaurante, un hotel de cinci stele, piane publice și bănci realizate din inelele olimpice din Londra din 2012.
Nu numai clădirea sa în stil vechi, dar și noile facilități moderne, locația centrală și activitățile veridice din interiorul gării și, de asemenea, din zonă sunt atât de colorate, pline de viață și oferă mai multe opțiuni, de la mâncare, cumpărături, până la relaxare și la o ceașcă de cafea sau un pahar de vin, gustări și mese adecvate.
Antwerp Centraal, Belgia
Anvers (Antwerp) este orașul portual al Belgiei numit și „orașul diamant”. Nu numai că are un port imens, însă Anvers are și o gară pe măsură, acesta fiind un punct central de comerț datorită poziționării sale geografice. Cu o arhitectură impresionantă, gara din Anvers este una dintre principalele atracții ale orașului, găzduind săli de bilete și alte facilități. În 1905, la inaugurare, a participat și regele Leopold al II-lea al Belgiei care a făcut un comentariu remarcabil la adresa acesteia la momentul respectiv: „C’est une petite belle gare”. („Este o mică stație frumoasă”).
Fiind complet renovată și modernizată în 2007, clădirea are acum un acoperiș monumental cu platformă de oțel. Imensa gară centrală este denumită de localnici „catedrala de cale ferată”, datorită arhitecturii sale remarcabile. În ciuda proporțiilor sale uriașe, stația are o aliură de eleganță, motiv pentru care a fost nominalizată a patra cea mai frumoasă gară din lume.
Amsterdam Centraal Station, Olanda
Gara Centrală din Amsterdam are ceva impresionant de care cu siguranță nu ai mai auzit până acum: se sprijină pe trei insule artificiale susținute de 8687 de grămezi de lemn. Stația a fost deschisă publicului în 1889, fiind inima orașului, nu numai datorită locației sale, ci și pentru că este centrul de transport pentru multe linii de tren, linii de autobuz, taxiuri și legături către aeroport sau către orice alte tipuri de călătorie vă pot trece prin minte, inclusiv excursii cu barca.
Evident, așa cum probabil vă așteptați, date fiind cele două gări prezentare anterior, și arhitectura acesteia este una impresionantă, fiind construită în stil neo-renascentist/renascentist gotic, cu un amestec de influențe englezești, flamande, franceze și olandeze. Clădirea neogotică asemănătoare unui palat a fost proiectată de marea minte a arhitectului olandez Petrus Cuypers, omul din spatele Rijksmuseum. Pentru că marea majoritate a lucrărilor lui Petrus Cuypers au constat în principal din biserici, stația seamănă foarte mult cu o catedrală medievală. În ultimii ani, creșterea traficului a făcut necesare completări și facilități moderne.
Helsinki Central, Finlanda
Fațada finlandeză de granit, un turn cu ceas în exterior și două perechi de statui masive purtătoare de felinare care flancează intrarea principală, numite The Lantern Carriers, o structură izbitoare îmbrăcată în granit finlandez-roșu-maroniu, cele două perechi de statui, un acoperiș din sticlă și oțel proiectat de Esa Piiroinen pentru a proteja călătorii (adăugată în 2000) – toate aceste elemente fac din Helsinki Central una dintre cele mai renumite clădiri art deco din capitala Finlandei. Deschisă încă din 1919, această gară art nouveau este utilizată zilnic de aproximativ 200.000 de pasageri, devenind astfel cea mai vizitată clădire din Finlanda. Cu toate acestea, există un spațiu special pentru fiecare președinte al Finlandei și oaspeții săi: un salon de 504 metri pătrați care este exclusiv destinat acestor întâlniri.
Atocha Station, Spania
Atocha este cea mai mare gară din Madrid. Pe cât de frumoasă este în exterior, pe atât de impresionantă este în exterior, având parte de-a lungul timpului de numeroase îmbunătățiri și modificări. Prima clădire a fost deschisă în 1851, iar o nouă stație a fost ridicată în 1892 după ce prima a fost distrusă de incendiu. Clădirea a dispus de atunci de o imagine spectaculoasă de reînnoire a fierului forjat. Fațada iconică din fier forjat a fost proiectată de Alberto de Palacio Elissagne, cu un pic de ajutor de la nimeni altul decât aclamatul arhitect Gustave Eiffel. Apoi, în 1992 gara a suferit noi modificări când sala principală a fost scoasă din funcțiune și transformată într-un mod complet unic într-o grădină tropicală masivăși luxuriantă, cu peste 4.000 de copaci, cu păsări, flori, copaci tropicali și cascade, plante, pești și reptile, dar și magazine, cafenele și un club de noapte.
Comentarii