Cauți Cazare?

10 sfaturi utile pentru prima ta călătorie în Asia

calatoreste in asia

Te aventurezi pentru prima dată în afara Europei, pentru o vacanță exotică în Thailanda, Indonezia sau Filipine? Curiozitatea nu te mai lasă deloc să amâni acea vizită în Singapore, Bali sau Bangkok? Felicitări!

Noi, la Vola, încurajăm și susținem călătoriile cât mai diverse și cât mai îndepărtate. Știm că prima din această serie poate fi intimidantă, așa că ți-am pregătit și câteva sfaturi utile.

10 recomandări pentru prima ta călătorie în Asia

Înainte să ajungi la destinație

1. Alege destinațiile strategic

Asia este un continent ofertant, iar când știi că vei ajunge acolo pentru prima data, poate fi tentant să incluzi în program cât mai multe locuri. Vrei să vezi mai multe insule și plaje, să vizitezi temple, să te plimbi prin mai multe țări și să guști câte puțin din farmecul fiecărei zone în parte.

Cu toate acestea, odată ajuns acolo, vei dori să te bucuri din plin de fiecare element nou care îți iese în cale – și vor fi multe! De aceea, îți recomandăm să alegi destinații cât mai apropiate între ele și să nu pui prea multe pe listă. Documentează-te pentru cele alese, astfel încât să maximizezi timpul petrecut acolo, dar nu încerca să vezi totul într-o singură vacanță.

În plus, după ce ai ales destinația favorită, interesează-te dacă perioada ta este potrivită, din punct de vedere meteorologic. Asigură-te că pleci într-un interval sigur și cu vreme pe placul tău.

De exemplu, dacă vrei să-ți petreci sărbătorile de iarnă în Thailanda la plajă, poți merge cu încredere pe insula Koh Lanta, însă evită Koh Samui, unde ai găsi sezonul ploios.

2. Nu pleca fără asigurare

Asigurarea de călătorie este un must have oriunde ai merge, în special la mare distanță de casă, unde serviciile locale funcționează diferit, iar limba vorbită poate reprezenta uneori un impediment.

Dacă nu știi ce fel de asigurare să alegi, contactează-ne și îți vom recomanda exact ce ai nevoie. Avem produse gândite pentru fiecare.

3. Asigură-te că ai toate documentele necesare sau știi cum să le obții

Dacă, până acum, ai călătorit prin Europa folosind cartea de identitate, pentru o vacanță în Asia vei avea nevoie de pașaport. Majoritatea țărilor impun condiția ca acesta să fie valabil încă șase luni de zile după călătorie și să aibă un anumit număr de pagini libere.

Pentru prima călătorie în Asia, este posibil să ai nevoie și de viză, așa că verifică atent condițiile de intrare în țară sau întreabă-ne pe noi, când îți rezervi biletele de avion. Viza de turist se acordă pe o perioadă limitată, așa că ia în calcul și acest detaliu când stabilești perioada vacanței.

4. Rezervă-ți cel puțin două săptămâni

Spre deosebire de țările europene, în care poți ajunge în doar câteva ore de zbor, drumul spre Asia va fi mai lung și ceva mai costisitor. În plus, tot ce vei vedea acolo te va fascina, căci vorbim despre culturi, gastronomii și peisaje total diferite.

Acestea fiind spuse, pentru a avea răgaz să descoperi pe îndelete destinația ta, rezervă-ți cel puțin două săptămâni de vacanță sau poate chiar o lună, dacă este posibil. Astfel, nu doar vei bifa pe repede înainte activități și locuri, ci chiar le vei explora.

5. Fă-ți bagajele cât mai eficient și nu uita aceste obiecte

Chiar dacă pleci pentru mai mult de o săptămână, este indicat să te rezumi la un bagaj cât mai mic, cât mai confortabil și cât mai compact. Acest lucru e valabil mai ales dacă te vei plimba mult între cazări și destinații diferite.

Un rucsac sau un troller ușor de manevrat ar fi varianta perfectă. Din acesta nu trebuie să-ți lipsească pelerina de ploaie, costumul de baie, protecția solară și o pălărie sau șapcă, încălțări comode și subțiri, precum și un șal sau haine subțiri care pot acoperi picioarele, umerii sau capul, atunci când vizitezi temple.

După ce ai ajuns la destinație

6. Cumpără-ți un card SIM imediat ce ajungi în aeroport

În absența roamingului, vei avea nevoie să-ți cumperi un card SIM la destinație, în funcție de nevoile tale. Internetul îți va fi, cu siguranță, necesar, așa că, după ce aterizezi, caută cât mai curând o cartelă potrivită. De cele mai multe ori, o vei găsi chiar la magazinele din aeroport, la Terminalul Aterizări.

7. Descarcă-ți în telefon hărți offline

Google Maps e prietenul tău cel mai bun într-o destinație nouă. Însă, uneori, este posibil să nu găsești wifi, o cartelă SIM sau semnal suficient de bun pentru a te descurca online.

De aceea, îți recomandăm să salvezi, încă dinainte de plecare, hărțile offline ale locurilor pe care le vei vizita. Îți vor face viața mai ușoară cu multe ocazii!

8. Bea apă îmbuteliată

În majoritatea destinațiilor din Astia, este recomandat să bei numai apă îmbuteliată. În caz contrar poți dezvolta probleme de sănătate cauzate de diverse bacterii. Așadar, asigură-te că ai mereu apă cu tine și mai ales la cazare.

9. Încearcă street food local

Dacă în cazul apei trebuie să fii precaut, când vine vorba despre mâncare locală, piețele de street food sunt primele opțiuni pe care e indicat să le iei în calcul.

Preparatele gătite pe loc în piețe sunt delicioase, autentice și pline de arome noi, așa că nu ezita să le testezi.

10. Rămâi deschis la experiențe noi

Șocul cultural nu va tece pe lângă tine, mai ales dacă e prima călătorie în Asia. Culturile, tradițiile și obiceiurile diferite este posibil să te uimească, la început. Cu toate acestea, e important să rămâi dechis și să iei totul așa cum este. Celebrează diversitatea, interacționează cu localnicii și vei avea parte de o experiență de călătorie minunată, pe care nu o vei uita. Și, credem noi, pe care vei dori să o repeți.

Iar fie că e prima călătorie în Asia, a doua sau deja nu mai numeri, noi te așteptăm pe Vola.ro cu biletele de avion, cazarea și tot ce ai nevoie pentru o vacanță de vis!


Citiți articolul original pe vola.ro

Declinarea răspunderii! triply.ro este un publisher automat de stiri si articole din industria turismului din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (vola.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Comentarii

Fii primul care comentează “10 sfaturi utile pentru prima ta călătorie în Asia”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles