Roma, capitala Italiei, situată pe malul fluviului Tibru, are, ca oraș, o istorie îndelungată, căci a fost, de-a lungul secolelor, capitala Republicii Romane, capitala Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și, în zilele noaste, a Italiei moderne. Un oraș cu o istorie complexă, agitată, sângeroasă. Pe cât de întunecat îi este trecutul, pe atât de colorat îi este prezentul și, mai mult ca sigur, viitorul. Roma este încă în plină expansiune, dezvoltându-se cultural, financiar și artistic de la an la an. Toți străinii care au șansa să o viziteze se îndrăgostesc de tărâmurile sale fascinante, pline de artiști nomazi, fete elegante și frumoase și oameni liberi, care vorbesc mult și tare o limbă romantică și melodioasă. Frumusețea generală a Romei o cunoaștem, însă care sunt, specific, punctele de interes care trebuie vizitate neapărat în orice escapadă în acest oraș?
Vaticanul
Cu toții am auzit măcar o dată despre sintagma de „stat în stat”. Acesta este și cazul Vaticanului care, deși situat în Roma, este un mic stat de sine stătător. Măsurând aproximativ o jumătate de kilometru pătrat, Vaticanul este o misiune imposibilă pentru cei ce doresc să îl viziteze în timpul sfârșitului de săptămână, însă în oricare zi a săptămânii, cu puțină răbdare, vizitarea sa este considerabil ușurată de numărul mai mic de vizitatori. Printre multe alte opere de artă ale autorilor celebri, aici se află și Capela Sixtina a lui Michelangelo. Vaticanul este, cu siguranță, un punct turistic unic în lume, care merită vizitat de oricine are șansa.
Colosseumul
La fel ca și Pantheonul, Colosseumul din Roma este vechi de 2000 de ani și duce cu el, de-a lungul timpului, speranțele, visele, lacrimile și zâmbetele a miliarde de oameni care au pășit în interiorul său în aceste două mii de ani. Colosseumul este, cu siguranță, cea mai impresionantă clădire-ruină rămasă moștenire de la romani și acest lucru se vede prin numărul imens de turiști care îl vizitează an de an. În vremurile sale de plină glorie romană, Colosseumul a reprezentat cea mai mare construcție romană, în ziua de astăzi rămânând cu titlul de cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat. Situat în centrul Romei, construcția sa a început în timpul domniei împăratului Vespasian în anul 72 d.Hr. și a fost terminată în anul 80 d.Hr. sub conducerea lui Titus, moștenitorul său. Colosseumul este de neegalat în lume și constituie, cu siguranță, cea mai mare atracție a Romei, dacă nu chiar a Italiei.
Pantheonul
Pantheonul este una din cele mai bine conservate clădiri vechi din lume. Ca să fim mai exacți, Pantheonul a fost construit de regele Hadrian pe parcursul a 9 ani, între anul 119 și anul 128, iar scopul original al acestei clădiri a fost acela de a servi ca templu închinat celor mai importante zeități ale vremii, care erau în număr de 12. Practic, Pantheonul este o clădire veche de mai bine de 2000 de ani care, ajutată cu reparații și reconstrucții, încă dăinuie mândră și frumoasă. Dacă nici această clădire nu vă convinge să vedeți Roma, atunci nimic nu vă va convinge niciodată. Poate doar, cu excepția minunatei înghețate italiene.
Il Palatino
Il Palatino este o splendoare de parc imens, plin cu ruinele construcțiilor de acum mii și mii de ani, dând Romei un aer greu, încărcat de istorie, de filosofi și de principii. Fiind situat în una dintre cele mai vechi părți ale Romei, Il Palatino se află între Velabro și Forumul Roman. Deși a servit în alte scopuri în vremurile sale de glorie, acum este ridicat la nivel de muzeu în aer liber, putând fi vizitat în timpul zilei. Există descoperiri arheologice care atestă declarația conform căreia Roma a izvorât din Palatin. Cercetătorii spun că dovezile atestă viața în această zonă încă din anul 1000 î. Hr.
Piazza Navona
Ca orice altă mare și frumoasă piață într-un mare și frumos oraș, fie european, fie de oriunde în lume, și Piazza Navona este înconjurată de baruri, restaurante și cafenele la supra preț. Dacă vă permite bugetul și vă doriți să vă faceți un moft și să vă așezați, totuși, la una din aceste terase, cert este că vederea este superbă. Piața este împânzită de artiști pictori, veniți să facă niște bănuți în plus, la zi, sau muzicieni care încântă urechile cu muzică instrumentală pentru oricine dorește să se oprească să îi asculte. Cu toate acestea, noi recomandăm să luați masa pe una din străduțele mai mici, unde atmosfera romantică a Romei se face oricum simțită, dar la prețuri decente. Ceea ce oferă popularitate Pieței, însă, sunt cele trei fântâni absolut superbe care o înfrumusețează și mai mult, dacă acest lucru este posibil.
Roma este, cu siguranță, demnă de toate laudele care îi sunt atribuite și cine are ochi să vadă și urechi să audă se va îndrăgosti iremediabil de aceste meleaguri așa că dacă sunteți în căutarea unei noi mari iubiri, Roma este cu siguranță destinația perfectă!
Comentarii