Top cele mai interesante 5 lucruri de făcut în Madrid

madrid

Madridul nu este doar capitala Spaniei, ci și un oraș simbol al acestei țări, oraș în plină dezvoltare culturală, arhitecturală și intelectuală. De la sistemul său de metrouri incredibil de bine pus la punct, la clădirile zgârie-nori care par să ajungă până în centrul sistemului solar, Madridul nu contenește să își uimească turiștii, dar nici locuitorii, care sunt mândri să fie spanioli, dar și mai mândri să fie localnici ai capitalei. Deși este una din cele mai vizitate capitale ale Europei, Madridul este, în continuare, un mister pentru mulți turiști care nu s-au încumetat să se aventureze pe aceste meleaguri până acum. Așadar, am pregătit pentru necunoscători, dar și pentru cunoscătorii care vor să își amintească și să retrăiască amintirile zonelor vizitate,  un top al celor mai interesante 5 lucruri de făcut sau de văzut în Madrid.

Museo del Prado

El Greco, Velasquez și Goya își au operele de artă bine păzite, alături de cele ale multor altor artiști spanioli de seamă, în incinta Muzeului del Prado. Acest muzeu este unul dintre cele mai îndrăgite muzee de artă din lume și, prin faptul că este foarte bine organizat, este și foarte ușor de vizitat de publicul larg. Acest muzeu este casa a unora din cele mai mari colecții de artă flamandă din lume, însă și artiști ca Botticelli, Raphael, Tintoretto sau Hieronymous Bosch își află aici unele lucrări. Iubitorii de artă sunt mereu în paradis când trec pragul acestui muzeu datorită variației de artă și de stiluri care se întâlnesc aici.

Parque del Buen Retiro

Principalele muzee din Madrid ascund, în apropierea lor, unul din cele mai frumoase parcuri ale lumii. Plimbările pe aleile sale răcoroase, sau închirierea unei bărci pentru a vâsli pe lacul din interiorul său sunt doar câteva activități recreative pe care le poți întreține în interiorul acestui minunat parc. Mărginit de porți monumentale de marmură, parcul găzduiește în interior și terase perfecte pentru a te răcori într-o zi fierbinte de vară. De asemenea, parcul este și casa mai multor clădiri superbe, un bun exemplu în acest sens fiind Palacio de Cristal, în traducere însemnând Palatul de Sticlă.

Palacio Real

Deși Europa este, în mare parte, în regim democratic, există, totuși, țări care și-au păstrat titlul de monarhie, iar Spania este una dintre ultimele astfel de țări, ceea ce face din Palatul Regal un punct turistic spaniol de neînlocuit. Deși regele și familia sa au ales să nu locuiască permanent în Palatul Regal, acesta este totuși frecvent căutat de turiștii aflați pe meleagurile spaniole, datorită eleganței și simplității acestei construcții. Deloc opulent, deloc împopoțonat, Palatul își face simțită eleganța și mândria în cadrul ceremoniilor de stat și al banchetelor oficiale, fiind un simbol național cu o istorie largă în spate. Actualul Palat Regal a fost construit pe locul vechiului Palat Alcazar, care a fost complet distrus în urma unui incendiu din anul 1734. Cu cele aproape 3000 de camere ale sale, construcția Palatului Regal a avut ca model Palatul Versailles din Paris. Vestea bună este că se pare că spaniolii învață din greșeli, actualul palat fiind construit din cărămizi și piatră, pentru ca niciun posibil incendiu să nu îl poată distruge.

El Escorial

Arhitectura solidă și compactă a El Escorial se impune în fața oricui și îl face unul din cele mai interesante și vizitate puncte turistice ale regiunii. Încă din anul 1984, El Escorial a fost trecut membru al patrimoniului UNESCO și este dotat cu o reședință regală, un muzeu și o mânăstire. Filip al II-lea, cel mai temut dintre regii Spaniei, a fost cel care a comandat construirea acestui ansamblu, dorind ca rezultatul construcției să fie impunător, auster, sfidător, rece, fără să fie decorat inutil. Se spune că Filip al II-lea a comandat construcția acestui ansamblu ca să marcheze atât moartea tatălui său, Carlos al V-lea, dar și victoria asupra trupelor lui Henric al II-lea, rege al Franței. Deși construcțiile au început în 1563, acestea nu au fost finalizate până în 1584.

Stadionul Santiago Bernabeu

Iubitorii de fotbal nu mai au nevoie de nicio introducere când vine vorba despre stadionul Santiagp Bernabeu. Suporterii celebrei echipe de fotbal Real Madrid au făcut din acest stadion un templu al iubirii lor față de jucătorii săi și al reușitelor acesteia. În cadrul acestui stadion se organizează tururi cu ghizi profesioniști, care dau ocol încăperilor cele mai importante, de la vestiare la tribune, de la sala presei la secțiunea VIP. Dacă ai ocazia să vizitezi Madridul când se joacă un joc în acest stadion, este o experiență de neuitat să vezi 80,000 de fani înfocați trăind partida de fotbal mai ceva decât jucătorii înșiși.

Fie că vă doriți o experiență de vacanță culturală, presărată de muzee, ghizi turistici plini de informații utile și hărți sau fie că doriți o experiență plăcută, relaxantă, nu foarte încărcată cu informații tehnice, ani istorici sau nume complicate, Madridul este, cu siguranță, o opțiune bună pentru oricine.

Comentarii

Fii primul care comentează “Top cele mai interesante 5 lucruri de făcut în Madrid”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles




cazare booking

Alții au citit și...