Cele mai frumoase festivaluri de muzică din Europa

festivaluri de muzica din europa

Muzica este un fel de mâncare pentru suflet, un mod de artă care, spre deosebire de artele vizuale, are o puternică capacitate de a ne ridica motivația, de a ne influența și de a ne schimba starea de spirit atunci când ne simțim la pământ. Mai mult decât atât, muzica aduce oameni împreună prin mesajele pe care le transmite și ce mod mai bun de a aduce oamenii împreună există dacă nu printr-un festival de muzică? Am pregătit astăzi un top al celor mai frumoase festivaluri de muzică din Europa, pentru cititorii noștri iubitori de a trăi viața în ritmul cântecelor formațiilor preferate.

Exit, în Serbia

Unul dintre cele mai iubite festivaluri de muzică de pe teritoriul Europei este Exit, care are loc în Serbia anual, în cadrul Fortăreței Petrovaradin din orașul Novi Sad. Datorită spațiului larg de care dispune, fortăreața este considerată una dintre cele mai bune locații de festival. Acest festival este de o importanță sentimentală ridicată, căci a început ca o mișcare a studenților din Balcani pentru susținerea păcii și democrației din această zonă și, foarte important, își păstrează această importanță prin faptul că, având în conducerea sa o organizație non-profit, continuă să ajute și să sprijine studenții și, totodată, să răspândească mesajul său original.

Earth Garden, în Malta

Deși Earth Garden a început ca un festival local, datorită mesajelor sale de protecție ecologică a planetei, de conștientizare nu doar a drepturilor omului, dar și a obligațiilor lui asupra planetei, de elevare a nivelului de cultură și de inspirare a tinerilor, acest festival a dobândit rapid faimă în lume, fiind celebru la nivel global. Pe lângă muzica sa bogată în stiluri și mesaje, acest festival pune la dispoziția iubitorilor săi zone de camping cu toate facilitățile necesare, numeroase baruri, zone cu mâncare tradițională sănătoasă și parcuri de distracții, ceea ce îl face una din principalele atracții turistice în materie de festivaluri de muzică.

Glastonbury Festival, în Marea Britanie

Glastonbury Festival este unul din cele mai complexe festivaluri de muzică în aer liber. Dispunând de zone pentru camping, acest festival de muzică  este dedicat tuturor tipurilor de vârstă, datorită faptului că muzica este neîntreruptă, dar fiecare persoană are libertatea să se distreze cum își dorește. Nu există parcuri de distracție, însă există zone de luat masa și baruri unde puteți gusta celebrele băuturi englezești. Ca orice alt festival, este o ocazie foarte bună de a cunoaște oameni noi care să împărtășească aceleași gusturi muzicale cu tine.

Sziget Festival, în Budapesta

Capitala Ungariei ne arată încă o dată capacitățile sale extraordinare în a-și primi oaspeții, cu festivalul Sziget, care pune la dispoziția vizitatorilor săi, pe lângă toate punctele turistice renumite din Budapesta, o serie de petreceri neîntrerupte acompaniate de concerte live extraordinare. Acest festival are loc anual, încă din anul 1993, iar cei ce vin să se lase prinși în mrejele sale vin din peste 70 de țări străine, într-un număr halucinant, de peste 400,000 de persoane.

Colors of Ostrava, în Cehia

Acest festival extraordinar se află la doar 3 stații de tramvai de orașul al cărui nume îl poartă și vine la pachet cu peste 350 de evenimente diverse, între cântăreți, formații, discuții libere, filme și activități. Se întinde peste mai mult de 20 de scene, atât acoperite, cât și în aer liber, și pune la dispoziția vizitatorilor atât servicii hoteliere apropiate locurilor de atracție, cât și zone de camping. În ceea ce privește gusturile în materie de muzică, le acoperă în mare măsură, artiștii care prestează aici acoperind stiluri ca muzică electrică, jazz, reggae și indie rock. Artiștii care vin să bucure auzul și văzul vizitatorilor sunt într-o gamă de neegalat, printre cei mai buni artiști contemporani, dar și clasici, cum ar fi Imagine Dragons, Midnight Oil sau Birdy și Moderat.

Roskilde Festival, în Danemarca

Ultimul pe lista noastră, dar cu siguranță nu ultimul în sufletul iubitorilor de festivaluri de muzică este Roskilde Festival, care are loc an de an pe durata unei săptămâni, în Danemarca. Ceea ce oferă unicitate acestui festival este faptul că tot profitul strâns în urma sa este donat cauzelor umanitare și culturale, motiv pentru care și mesajele acestui festival sunt cuprinse tot în aceste teme. Voluntarii care organizează acest festival anual pun la bătaie subiecte politico-culturale, acest festival în sine fiind o mișcare de acest gen.

CONCLUZIE

Festivaluri de muzică există în toată lumea și fiecare dintre ele este ridicat la nivel de artă prin mesajele pe care le transmite, prin cauzele pentru care se strâng fonduri prin intermediul fiecăruia și prin dăruirea voluntarilor care lucrează atât de intens la organizarea lor. Noi vă propunem să alegeți festivalul cu inima, căci banii pe care îi veți investi vor ajunge la o cauză caritabilă și, prin urmare, toți avem de câștigat de pe urma acestor festivaluri.

Comentarii

Fii primul care comentează “Cele mai frumoase festivaluri de muzică din Europa”

Proprietati favorite

Hotel WBF Hommachi

Los Angeles




cazare booking

Alții au citit și...