Safari reprezintă un mod unic de a-ți petrece vacanțele și merită un loc special în sufletul oamenilor prin simplul fapt că niciun animal nu are de suferit de pe urma acestei plăceri umane. Aveți șansa să observați animalele în afara gratiilor grădinilor zoologice, să le respectați mediul natural, să le vedeți cum acționează și cum își petrec timpul în mediul lor natural. Orice iubitor de animale și natură este, sau ar trebui să fie, perfect conștient de faptul că atunci când observăm un animal sălbatic într-un orice alt mediu diferit de cel natural, practic nu învățăm nimic despre acel animal. Animalele sălbatice își schimbă complet comportamentul în captivitate și suntem siguri că nicio persoană care a fost vreodată într-o experiență safari nu a văzut vreun leu sărind printr-un cerc de foc pentru că așa a dorit el, așteptând aplauze.
Cele mai bune locuri pentru experiențe safari din lume
Delta Okavango din Botswana
Una din cele mai mari delte ale fluviilor din lume este situată spre nordul Botswanei, fiind cunoscută sub numele de Delta Okavango. Viața sălbatică pe care o veți întâlni aici este remarcabilă prin faptul că în mijlocul câmpiilor ierboase, se aud râsul hienelor, vuietul leilor, mârâitul leoparzilor, iar girafele și rinocerii vor oferi vederi de neuitat în acest safari extraordinar. Pășunile umede sunt presărate cu hipopotami, elefanți și crocodili. Delta Okavango este, fără doar și poate, una din cele mai frumoase destinații de safari din lume.
Parcul Național Ranthambore din India
Jungla sălbatică de la Ranthambore găzduiește o varietate surprinzătoare de animale, dar și de atracții turistice cu valoare istorică. Veți fi plăcut impresionați de lacurile pline de crocodili, dar și de templele vechi și de moschei. Cu toate acestea, parcă nimic nu se compară și nu taie respirația în același fel ca un tigru ce se plimbă în bună voie prin fața ochilor noștri.
Parcul Național Kruger din Africa de Sud
Acest Parc Național și-a câștigat buna reputație și mare faimă prin faptul că este una dintre cele mai mari rezerve naturale din Africa, ceea ce îl face să fie ușor aglomerat, fiind un mare punct turistic din Africa de Sud. Situat în Nord-Estul acestei frumoase țări, acest parc uimitor este una dintre cele mai bune destinații pentru a vă îndeplini visele în a realiza excursii în destinații de safari. Cele mai întâlnite animale în parcul Kruger sunt leii, leoparzii și elefanții, dar veți avea ocazia să vedeți și diferite specii de păsări exotice plutind spre înalturile cerurilor.
Serengeti, din Tanzania
Serengeti are o reputație specială, fiind considerat terenul pe care a fost găsită sursa de inspirație pentru regele leu atât de celebru, membru al minunatei lumi Disney. Faptul că terenurile Serengeti sunt străbăture de o groază de animale sălbatice, de la lei la specii incredibil de frumoase de păsări care umplu aerul de maiestuozitate și cântece măiastre, fac ca acest parc să rămână bine întipărit în mintea și în inima oricărui vizitator.
Parcul Yala, din Sri Lanca
Situat lângă Oceanul Indian, parcul Yala este considerat a fi cel mai faimos parc din Sri Lanka. Peisajele sale sunt vaste, fiind presărat de păduri dense, pășuni luxuriante și lacuri limpezi, și este casa a unor animale sălbatice fascinante, pe care majoritatea oamenilor au șansa să le vadă doar la televizor, cum ar fi leoparzi, elefanți, maimuțe și crocodili, dar și o multitudine de specii de păsări, care mai de care mai frumoase.
Rezervația Masai Mara din Kenya
Ceea ce uimește la această rezervație este nivelul de sălbăticie întâlnit în Masai Mara, care este absolut uimitor. Leii, gheparzii, elefanții, zebrele și hipopotamii se găsesc, aici, în habitatul lor natural și pot fi observați în toată splendoarea lor. Împreună cu fauna sălbatică, vizitatorii pot explora satele din Masai, ai căror localnici sunt mai mult decât fericiți să își destăinuie obiceiurile și cultura cu cei interesați.
Parcul Național Etosha din Namibia
Cea mai mare diferență dintre Parcul Național Etosha și oricare altă destinație safari din întreaga lume este faptul că, dacă în alte destinații, vizitatorii merg în căutarea animalelor, în Etosha vin animalele la vizitatori. A nu se uita, însă, faptul că, oricât de sociabile sunt animalele acestui parc, rămân totuși animale sălbatice, așa că nu uitați să fiți mereu cu băgare de seamă, și nu vă îndepărtați de grup și de ghid.
Parcul Național Bwindi din Uganda
Terenurile montane pe care este situat Parcul Bwindi sunt casa a multor familii de gorile, aceasta fiind principala diferență între Bwindi și alte parcuri sau rezervații naturale. Observarea gorilelor în mediul lor natural este o activitate impresionantă, prin asemănarea acestor animale cu specia umană, de la grija cu care își poartă puii în brațe, până la luminile ce le strălucesc în priviri.
Deșertul Kalahari din Botswana
Deșertul Kalahari este răspândit în trei țări, pe o distanță considerabilă în Botswana, în Namibia și în Africa de Sud. Kalahari este o destinație de safari uimitoare prin faptul că este casa Parcului Transfrontalier Kgalagadi, unul dintre ultimele ecosisteme nealterate din lume. În ciuda faptului că terenul este arid, viață sălbatică este complet în largul ei, leii și hienele fiind doar câteva dintre minunatele vietăți care se întâlnesc aici.
Zona de conservare Ngorongoro, din Tanzania
Există multe locuri în frumoasa zonă de conservare din Tanzania care vă vor tăia respirația. Zona de conservare Ngorongoro este una dintre cele mai frumoase minuni ale Africii, prin faptul că reușește să vă facă să uitați cine sunteți, de unde veniți pentru câteva momente, atunci când vă regăsiți admirând flora și fauna acestei zone. Printre numeroasele specii de animale întâlnite aici și printre frumoasele peisaje, trebuie neapărat să vizitați craterul Ngorongo și Olduvai.
Credem că dacă reușiți să vizitați aceste 10 cele mai frumoase destinații de safari din lume, veți rămâne, de fiecare dată, plăcut surprinși de frumusețile naturii din aceste zone atât de diferite de ale noastre.
Comentarii